Jump to content

Think

Members
  • Posts

    16
  • Joined

  • Last visited

Everything posted by Think

  1. Locuitori ai României, eu, cetățean român, iată în ce privință vreau să ajungem de acord: -pentru orice în lume se poate oferi iertare, în afară de crimele împotriva umanității -România participă încontinuu la la crime împotriva umanității -tu, poporul suveran, ești singurul responsabil pentru ce face România -ascunderea organizării de crime împotriva umanității de către locuitorii statului care le comite este complicitate la trădarea umanității Locuitori ai României, puteți să-i repeziți pe comisarii europeni sau să mă treceți acest mesaj la subsol dar vreau să fiți siguri de acest lucru: sunteți acum complici pentru participare la cele mai grave crime posibile în lume, crimele împotriva umanității, crime cu efect ireversibil pe termen lung: sclavia, genocidul, îndoctrinarea criminală. Sunt operațiuni sistematice, dezvoltate gradual pe toată existența Statului Român până în prezent, crime care se înmulțesc și se generalizează. Chiar dacă nu le înțelegeți bine dimensiunea, scopul și efectele, asta nu poate fi o scuză. Că nu vă interesează pe voi, nu este o scuză, interesează pe alți 7 miliarde de oameni. Tolerarea dezvoltării sclavagismului, torturii, asasinatelor, genocidului, trădării tratatelor și a sistemului de securitate internațională nu este posibilă pentru umanitate. Iertarea voastră nu este posibilă, nici ridicarea din umeri nu este acceptată, nici hazul de necaz, nici poveștile justificatoare, nici minimizarea dimensiunii acestor operațiuni, nici tratarea ca excepții a unor crime care s-au dovedit pentru statul român o regulă. Și s-au dovedit a nu apăra interesele României. Faptul că astfel de crime fac și alții din lume nu este o scuză și nu este un motiv să vreți să fiți voi mai ucigași decât alții. Știu că nu puteți lupta democratic, emigrați și depărtați-vă de acest sistem. Timpul este important. Asta este ce, pare-se, nu ați înțeles voi, cei rămași, în 30 de ani, despre statul vostru, că sunteți direct responsabili pentru ce operează el, și nu atât în fața copiilor voștri, cât în fața umanității. România nu poate sau nu vrea să apere nici securitatea propriilor cetățeni, nici pe cea a aliaților, nici pe cea globală. Măcar dacă v-ar fi spus acest lucru!
  2. O cască metalică asigură o protecție parțială numai dacă acoperă bine (cu contact ferm) măcar acele puncte ale craniului pe care le-am menționat mai devreme. Creierul nostru este perfect citibil cât și telecomandabil de la mulți km distanță. Înțelegeți adevăratul rol al radarelor de ultimă generație. Cine are aceste aparate controlează restul creierelor, restul oamenilor nu controlează aproape nimic. În primul rând pentru că unii nici măcar nu știu.
  3. Cu biciul SIE pe ei, românii scoși la produs în străinătate sunt simultan mulși de bani dar și batjocoriți și făcuți să pară răi, leneși, vicioși, lacomi. Adesea securiștii se bagă să stoarcă de la patronul străin un ban mai gros pentru român dar rezultatul pe termen lung nu poate fi decât necăjirea angajatorilor. Mai contează că sunt "unși" polițiștii locali, când știm că românii ajung să fie percepuți ca mafioți răi, lacomi și vicioși, asimilați cu țiganii și disprețuiți... din cauza cui? Din cauza americanului interesat nu atât să își țină sclavii în bătătură cu pretexte naționaliste dar mai ales interesat să cultive ura între popoarele dominate, pentru ca ele să se dușmănească, să se disprețuiască și să nu se poată alia. Români, nu există alt responsabil, numai voi. Așa scrie în Constituție: stat suveran, democratic. Altă lege nu avem. Altă declarație nu ați dat lumii. Dacă nu vreți să acceptați responsabilitatea înscrisă în lege, părăsiți statul. Străinii sunt presați să vă urască. Nu lăsați această ură să se fabrice împotriva voastră, și voi să nu faceți nimic, de parcă nu statul nu este niciodată al vostru dar voi sunteți întotdeauna ai statului.
  4. Am citit undeva un articol care mi-a plăcut, ceva cam așa: "englezii au dus indienilor oglinjoare și biluțe colorate pe care ei, fascinați, le-au cumpărat cu pământuri și alianțe". Decât să văd 21 de milioane de români că se războiesc unii cu alții ca indienii (timp în care subminează Europa de parcă Europa are obiceiul și face colonii), mai bine să le explic în ce fel este posibil și a venit peste ei o armată a tâmpirii la propriu. În fața căreia nu au absolut nicio șansă cu a actualii politicieni și cu actualii militari, care au trădat populația. Politicienii sunt strict selectați numai dintre slugarnici. Populația, la fel. Viitor nu este. La ce să stai într-o țară în care se face genocid? Niciun secret nu este posibil, nicio rezistență secretă sau discretă și nicio luptă în afară de cea pe față.
  5. Cu antene moderne pot fi trimise către o țintă raze de microunde foarte precis reglate și direcționate așa încât să fie absorbite întru-un anume țesut din corpul atacat, provocând diverse efecte, mai ales când sunt tunate asupra unor nervi: durere, eventuale leziuni, poate și unele permanente. În ce loc sunt amplasate sursele de radiație n-am aflat. Câte ceva din cum funcționează este ușor de dedus: niște antene receptoare de precizie determină în ce proporție radiația trimisă a fost absorbită în țintă, este cam ca la radar, și pe baza acestui feedback reglaje automate tunează treptat emisia până când se obține ca răspuns gradul dorit de absorbție în țintă, deci nu te poți ascunde de sistem niciunde, căci modul de emisie se adaptează automat la orice obstacol. Este de obicei o chestiune de secunde până când undele se refocalizează pe sau în corpul tău după ce te-ai oprit din mișcare. Să dormi fără o armură de metal înseamnă să riști să rămâi repede bolnav. Să te miști tot timpul nu se poate și oricum de radiație nu scapi prin mișcare, emisia electromagnetică, probabil tip maser, se adaptează la viteza și direcția cu care te miști, iar tortura în mișcare nu este mai blândă. Nu contează cum te deplasezi - niciun vehicul de transport normal nu te scapă de sub flux. Nicio clădire normală nu te apără deloc de unde. Doar fundul mării nu l-am vizitat sau minele de cărbune. Doar o stația de metrou foarte adânc în subteran construită am încercat și nu a schimbat cu nimic situația și n-am văzut pe nimeni în jur să cred că mă urmărea cu vreun aparat. O gamă largă de suferințe și dizabilități pot fi provocate instantaneu. Pe termen lung nu pot să estimez ce efecte sunt dar lista cu boli degenerative care ar putea fi atribuite unor iradieri repetate este lungă: cancer, artrită, artroză, boli autoimune. Vorbim de ani și zeci de ani sub radiație care pot fi cauză, mai ales la bătrâni. Cel mai supărător este atacul asupra neuronilor: cortexul cerebral, măduva spinării... Aceștia pot fi stimulați artificial, pot fi anihilați temporar, nu știu dacă pot fi distruși permanent, deși unele dispariții din memorie m-au făcut să cred că pot fi arși, ba chiar repede și foarte precis selectat. Toate astea se pot face de la mare distanță, cel puțin 1 km. Corpul poate fi telecomandat întrucâtva ca la marionete, creierul poate fi amețit într-o clipă și poate fi adormit repede fără să poți opune rezistență decât poate cu mari eforturi. Unii poate cred că niște mâncărimi sau pișcături de scalp nu sunt decât superficiale, dar în realitate cortexul cerebral este întotdeauna afectat. Se poate că anumite zone ale craniului permit absorbția de unde de înaltă frecvență ca un condensator în care dielectricul este osul cranian, iar armăturile sunt conductori, vase de sânge și neuroni, de o parte și de alta, scalp și cortex. Pot să treacă ani de zile și de nopți trăite în tortură fără să afli vreodată cine te lovește și ce fel de arme are, unde sunt, ce poți face. Reacțiile autorităților: tăcere, "nu cred", replici dubioase. Ce lume este asta. Cel mai rapid pot fi "împușcate" capul, cotul, genunchiul. Cu capul este cel mai deranjant, căci sub radiație nu te mai poți concentra să înveți ceva sau să ai vreo gândire creativă sau câteodată este greu chiar și să îți amintești unele lucruri. Mai lentă este focalizarea pe țesuturi ce le simt a fi artere sau poate mușchi din coapse sau fese. Nu știu ce le face de mă dor. Mai rar pot fi chinuite porțiuni ale spatelui. Pot fi provocate rapid dureri de dinți, de rinichi, tuse, blocaj al reflexului respirator, dureri de inimă, imposibilitatea de a te trezi din somn. Demn de remarcat este că undele staționare au ca puncte de acces în corp unele cavități. Pe craniu sunt cinci puncte mai des accesate: -la rădăcina nasului, imediat sub frunte -la tâmple, imediat lângă urechi -baza craniului la ceafă la stânga și dreapta coloanei În corp radiația provoacă senzații de disconfort în dreptul chackrelor menționate de orientali. Cine controlează aceste lucruri? Că eu nu, tu nu, el nu. Unii, puțini, care au...și n-au milă. Mai mult n-au. Justiție, nici atât. Ce vor, nu știu și nu mă poate interesa. Ce folos să scap dacă nu știu pentru câtă vreme scap și oricum nu voi putea ști sau controla ce se întâmplă cu țara, cu lumea. Niciun fel de lucru nu pot să fac în plan social despre care să cred, cu un motiv solid, că va fi respectat. Ce țară, ce securitate, ce control, ce democrație, ce legi, ce justiție ce povești ne mai țin în ignoranță de ne mai pierdem viețile și nu lucrăm ce este nevoie?
  6. Un documentar recent menționează transformarea penitenciarului Pitești în construcție industrială în anii 70, dar programul Pitești continuă nestingherit. Are același scop - exterminarea adeveratei clase politice sub pretexte cum că țara ar avea nevoie de canal. Ați văzut că n-a folosit la nimic altceva.
  7. Aș vrea să vă gândiți că nu există variante la sistem, că variantele nu sunt viabile, ci conduc treptat la moartea tuturor. Gecko vorbește ca un om experimentat despre adaptarea individului la sistem, dar este un sistem pe care îl judec ca disfuncțional, un sistem care duce la moarte oricum, pe orice cale, pentru unii mai devreme, pentru alții mai târziu. Înlocuirea lui prin "politică" înseamnă schimbări radicale, nu ca până acum.
  8. Un singur sistem social poate funcționa și noi suntem departe de el.
  9. Serviciile secrete v-au lăsat americanilor pe post de "indieni". Românii sunt un fel de cobai pentru experimente naziste. Unii, ca să scape, vor căuta să "urce" în grad militar sau masonic dar astfel se vor alătura lui "Dr Mengele" măcar prin tăcere, taxe și minciuna că aveți lege, când de fapt voi trădați pe oricine se încrede în lege. Dar unii vor pleca din țară, cei care gândesc ca mine. Vreau ca ei să știe ce știu și eu. Altă soluție nu este. Acest mesaj se referă direct la securitatea dvs. și este potrivit cu scopurile acestui grup. Toată munca de securizare a datelor este în zadar dacă cei cu drepturi superioare de acces la informație își trădează funcția în Stat. Ei încalcă legea, o încalcă în mod grav, o încalcă constant, sistematic, masiv, greu demonstrabil în Justiție, o încalcă fără niciun motiv legal. Serviciile secrete depun eforturi uriașe, posibile doar cu tehnologie și fonduri americane, de a distruge orice mecanism util funcționării legii. Americanii au o agendă clară: supunerea Europei într-un sistem marțial fără lege, complet sclavagist, absolut inuman. Este un sistem steril, sinucigaș. Părtășia la un sistem cu scop vădit sclavagist și la genocid vă face chiar mai vinovați decât au fost germanii în al doilea război mondial. Măcar germanii aveau motive serioase să se considere persecutați de o rasă anti - umană și măcar au fost destul de expliciți în privința a ceea ce făceau. Dar dvs, pentru ce faceți asta?
  10. De ce menționați masoneria? Sclavia nu este masonerie, nici în România nici în alte țări. "Franc" / "free" este opus sclaviei. Regimul socialist a încercat să coopteze masoneria din România și a fost refuzat. Cei ce "conduc" azi sunt mai răi decât securiștii "comuniști", iar Masoneria s-a delimitat deja de ei prin faimosul "retragem sprijinul acordat instituțiilor Statului". Dar un popor care afirmă că ar conduce un stat de drept și, dimpotrivă, este exploatat de o armată sclavagistă...și nici măcar nu fuge, ce vom spune despre acest popor? Sau așteptăm ajutorul cuiva? Despre "ajutor extern" s-a vorbit, de exemplu, în dosarul Revoluției, unde această idee a fost echivalată cu trădarea națională.
  11. Când faci pușcărie, nevinovat, și ești torturat zi și noapte, se întâmplă că, după niște ani de suferință, nici nu mai știi pe cine să blestemi primul. Aș începe cu mama și cu tata pentru că ei aveau o datorie față de mine și totuși m-au lăsat pradă unui stat torționar criminal. Cum au putut? Ce-o fi fost în capul lor? Întru totul sănătos nu mai era căci, deși "posedați" și aflați în oarece cunoștință despre cauză, nu mi-au spus nimic, în schimb s-au lăsat pe mâna statului care i-a și ucis. Și m-au lăsat și pe mine. De unde atâta înceedere? La care eu, încă viu, fiind totuși într-o închisoare de microunde și nu într-una din ziduri, având chiar și acces la Internet, încă nu total cenzurat, fac ce n-au făcut părunții mei pentru mine: vă spun în ce fel de stat vă aflați ca să gândiți ce șanse aveți. Știu că este greu să vă imaginați cum s-a ajuns așa jos dar, dacă înțelegeți tehnologia de control mental și tortură la distanță (5G?), armatele formate din "profesioniști" dezumanizați sau insensibili, secretomania guvernanților din toate țările cât și cantitatea uriașă de bani care poate fi emisă de unele guverne pentru a cuceri planeta prin corupție, acceptați că se poate. Iar eu vă spun sigur: așa arată realitatea. Nu am avut niciodată contracte, înțelegeri sau pact pe la spate cu armata sau serviciile militare. Nu am avut jurăminte masonice, mafiote etc. Nu aveți niciun motiv să credeți în dreptate. Tactica de cucerire este să ne facă sclavi pe rând, nu contează pretextul. Dacă n-au ajuns încă la voi este pentru că mai au încă "de muncă" la unii ca mine. Timp mult nu mai este. Formați un stat onest cu cine se poate, unde se poate, alte variante de salvare a vieții nu aveți. Sclavia nu este viață.
  12. ...V-am spus ca să știți și să fugiți înainte de a fi atacați, căci sunteți secerați pe rând. Și apoi nu urmează decât sclavia, crâncenă, și de scăpat nu scapă nimeni. Vreau să vă informez, nu vreau să las pe dușmanii Europei să vă dezinformeze și să vă facă sclavi folosindu-se mai întâi de minciună și manipulare. Tehnologia sclaviei prin microunde este deja perfecționată și instalată, are acoperire totală, dar este încă discretă: vă "seceră" selectiv, gradual, mai întâi "pe ici pe colo, prin punctele esențiale", funcție de agenda stăpânirii, care în final nu acceptă decât sclavi și cobai. Orice control mai aveți este o iluzie care va cădea bucată cu bucată. Timpul trece în defavoarea voastră. Mulți încă speră că vor primi sau vor fi lăsați să aibă drepturile înnăscute sau ceea ce le aduce inteligența, munca sau fidelitatea. Dar sunt înșelați: este o chestiune de timp până când vor fi și ei trădați de această dictatură militară mincinoasă. Aluzii circulă, dar se dovedesc să nu fie tipul de informație care să dea românilor putere. Mai degrabă câștigă tot sclavia din acest circ lung, decât să se realizeze vreo verticală socială inteligentă. Este păcat de românii care nu merită așa ceva și este păcat și de europenii care nu merită așa ceva. Este în joc întreg viitorul; doar legea îl poate salva; puteți servi legea și puteți fi serviți de lege doar într-o țară unde există respect pentru lege. Dictatura militară poate și ea să scornească așa zise legi dar este un sistem iluzoriu, disfuncțional, distructiv, în final pur și simplu mincinos și ucigaș.
  13. Dacă ești cetățean român sigur trebuie să iei cunoștință despe aceste lucruri. Sunt trei ani de când sunt torturat non-stop de niște servicii secrete care vorbesc românește și iată ce am înțeles din acest "fenomen", o tehnică militară de tortură care este aplicată, de la distanță, (din ce am aflat pe Internet) tot mai multora pe glob. Majoritatea chinuiților se află în SUA - cel puțin 10 milioane, apoi în UK și se pare că România ocupă un loc 3 la tortúri, un loc vrednic de o cauză mai bună. Este război, este stare de urgență? Nu. Este minciună și este sclavie generalizată, este comerț cu sclavi, este un "sistem ticăloșit" construit cu această tehnologie, este o sclavie torționară activă 24/7/365, un cancer în metastază la care se păstrează cu mari eforturi aparența de țară normală. Celor care știți câte ceva, vreau să vă spun că este un sistem 100% criminal. Nu vă lăsați înșelați de alte sugestii. Iar celor care nu știți, vă spun: documentați-vă! Aveți încă posibilitatea să fugiți. Speranța că poate se rezolvă cumva nu vă mai poate ajuta. Speranța că voi veți scăpa este nefondată: este UN JOC PIRAMIDAL ARMAT care nu se poate sfârși decât în genocid. Acum, după 1989, românii au libertatea nu doar să voteze pentru mai bine și să vorbească adevărul, dar o au și pe aceea, fundamentală, de a renunța la speranța lor dovedită deșartă în această țară și de a părăsi munca pentru un sistem ticăloșit, mereu mai torționar, ajuns pur sclavagist, criminal, obsedat de spălarea generalizată a creierelor, de manipulări, de calomniere, de experimente dezumanizatoare în masă! Este un sistem care nu mai face aceste grozăvii doar în țară ci le face și în alte țări pe care le minte cu parteneriatul economic, politic sau militar. (Pe când această "clasă politică" nu mai poate fi nici măcar partener de specie umană). În esență, SUA plătește pe militarii români ca să corupă și să destabilizeze tot, inclusiv Europa. Cum poți să fii și tu, cetățeanul obișnuit, părtaș la așa ceva? Acum poporul român nu mai poate da vina pe Securitate și pe DIE ca pe un fel de minoritate mai rea dintre români, care a fost înarmată de URSS și în fața căreia majoritatea românilor nu mai are ce să mai facă, altceva decât să se supună și să joace teatru penibil. Nu te-ai săturat de ideea că "se mai poate", că "se va schimba în bine"? Chiar știi în ce fel de țară te afli și pe cine slujești? Chiar știi dacă poți cu adevărat să faci ceva? Știi, popor român, care îți sunt stăpânii? Știi că ei ațâță cu tehnica militară oamenii unii împotriva altora ca să fărâmițeze orice familie sau grup sau țară sau alianță care nu le convine lor? Ai idee de ce ar face asta? Ca să câștige ei mereu din alianțe secrete cu ambele tabere pe care tot ei le-au creat în jurul unor conflicte false. Iată că mă torturează non stop ca să mă supăr pe România. Și nu am încotro, sigur că mă supăr. Da, tu, cetățeanul român, chiar ești vinovat, pentru că i-ai votat, îi slujești ȘI NU ÎȚI PASĂ SĂ ȘTII CE FAC EI DIN BANII TĂI. Ai crezut că fac chiolhanuri. Nu. Fac show-uri cu tortură nesfârșită, fac asasinate, fac distrugerea cimpletă a justiției. Fac spectacole mafiote cu circuit închis. Eu îi plătesc să mă tortureze sau tu, românul de bună credință? Poate îmi vei spune că trebuia să "mă sacrific pentru popor", cum au făcut mulți alți înaintași? Dar de ce aș sluji un popor care face crime împotriva umanității? Servirea acestui sistem în orice fel, adică nu numai ca torționar, calomniator sau ca simplu șmecher - dublu - vorbitor (unul care mai mult acoperă crima decât o dezvăluie) dar și prin orice fel de altă muncă, prin plata de taxe, ba chiar prin simpla ta prezență în țară (care adaugă sistemului torționar obrazul tău uman, o credibilitate nemeritată) este, frate om, o trădare! Este trădare și față de națiunea ta și față de alte națiuni și față de specia umană. Nu este un serviciu adus țării, nici onoarei și nici măcar un servicu adus propriei familii. Orice familie, cu bani sau fără, va avea sigur nevoie mai întâi de o țară, de specia și civilizația umană și de resursele planetei, lucruri pe care statul mafiot nu i le poate nici păstra și nu i le poate nici reconstrui vreodată. România este o țară ale cărei elite nu se pregătesc pentru a o apăra, ci ca să facă poliție politică, adică să se asigure că cetățenii ei rămân sclavi fideli (în gândire) unei minciuni uriașe numită "new world order" sau "ordinele lumii noi". Și este chiar "lumea nouă" cea care afirmă în public că s-a apucat să facă "homeland security" adică "securitate" cu "pământul de origine" - adică cu Europa? Dar noi, românii, știm deja prea bine ce este "securitatea". Iar acum vedem și de unde "ni se trăgea" și de unde ni se trage în continuare. Voi nu trebuie să vă lăsați înșelați de niște umanoizi cu "sânge rece", cum că fac ei "pentru voi" și "în locul vostru" "ce trebuie" și "nu vă place vouă". Nici să vă angajați în locul lor și apoi să vă pară rău despre ce ați ajuns să faceți. Se prea poate ca securiștii voștri să fie lipsiți de inteligență, iar faptul că și-au vândut țara pentru arme "deștepte" nu îi face automat inteligenți. Nu cred că vreți să fiți cu ei. Analizează și istoria României, regim după regim: acest stat nu a fost niciodată de la înființarea lui din 1859 o casă pentru poporul român ci a fost mereu o cripto-crație în care românii au fost persecutați și au fost selectați doar întru obediență. Oricât de mare ar fi fost crescută în mintea ta gogoașa cu "patria", te invit, frate om, român sau de altă etnie, să îți vinzi pământul din România (la câtă valoare i-a permis neglijența națiunii să mai păstreze), să îți scoți drepturile pe care încă le mai ai dintre ghearele neoamenilor ce "conduc" (și pe care nu ai putut niciodată să îi domini) și să te duci unde vei crede că poți activa cu onoare printre alți oameni. Complicitatea ta la crime împotriva umanității nu își mai are niciun fel de scuză pentru a putea fi iertată. Nimeni în lume nu va avea vreun motiv să te înțeleagă și să te ierte, când tu ai putut refuza colaboraționismul cu sistemul criminal și...NU l-ai refuzat. Colaborezi. Este atât de simplu: dacă nu poți învinge o organizație criminală, măcar nu o sluji.
×
×
  • Create New...