Jump to content
Nytro

Hackerul Guccifer, eliberat condiționat

Recommended Posts

ribunalul Hunedoara a dispus marţi liberarea condiţionată din Penitenciarul Deva a hackerului Marcel Lehel Lazăr, cunoscut şi sub apelativele de "Guccifer" şi "Micul Fum", bărbatul fiind condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a spart conturile de e-mail ale mai multor personalităţi din România şi SUA.

 

hakcerul guccifer
 

Hackerul Guccifer va fi eliberat condiționat

 

"Instanţa admite contestaţia formulată de condamnat împotriva sentinţei penale 974/2018 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul 6478/221/2018, desfiinţează integral sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, admite cererea formulată de condamnat, în prezent deţinut în Penitenciarul Deva, şi dispune liberarea condiţionată a acestuia din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1667/2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia Penală", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Pe de altă parte, pe 10 septembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de extrădare în Statele Unite ale Americii a hackerului Marcel Lehel Lazăr, predarea acestuia fiind amânată până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau a executării până la termen a pedepsei de 7 ani închisoare pe care o are în România.

Potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei, CA Alba Iulia a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării în ceea ce îl priveşte pe Lazăr şi a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din SUA, înregistrată la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei la data de 8 august.

Marcel Lehel Lazăr, alias "Guccifer" sau "Micul Fum", a devenit celebru după ce a spart conturile de e-mail ale unor personalităţi din România şi America.

În vârstă de 46 de ani, bărbatul a fost condamnat în septembrie 2016 la 52 de luni de închisoare de către un tribunal federal din oraşul Alexandria, statul american Virginia.

"Guccifer" a pledat vinovat la acuzaţiile de furt de identitate cu circumstanţe agravante şi acces neautorizat la computere, după ce a fost extrădat din România în SUA.

Lazăr a declarat în diverse interviuri că ar fi spart serverul privat al fostului secretar de stat american Hillary Clinton de la locuinţa acesteia din Chappaqua, New York, însă oficiali ai serviciilor de securitate naţională au respins afirmaţiile acestuia, pe care le-au calificat drept nefondate.

Hackerul este bănuit că ar fi spart circa 100 de conturi de e-mail în perioada 2012-2014. Printre persoanele vizate s-ar număra fostul secretar de stat american Colin Powell, o rudă a fostului preşedinte american George W. Bush şi Sidney Blumenthal, un apropiat al lui Hillary Clinton.

În România, Marcel Lazăr Lehel a primit, în 2014, o condamnare de 7 ani închisoare, el fiind acuzat că a accesat în mod repetat şi fără drept, prin încălcarea măsurilor de securitate, conturile de e-mail aparţinând unor persoane publice din România, cu scopul de a intra în posesia datelor confidenţiale aflate în poşta electronică. Printre persoanele ale căror e-mailuri ar fi fost sparte de "Guccifer" s-ar afla fostul director al SRI George Maior şi europarlamentarul Corina Creţu.

Lehel este încarcerat în România din octombrie 2016, când a fost adus din SUA, iniţial fiind închis la Penitenciarul Rahova. 

 

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/hackerul-guccifer-eliberat-conditionat-1018801?

  • Upvote 2
Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.



×
×
  • Create New...