Jump to content
KtLN

Metoda prin care au fost golite conturile vedetelor din România.

Recommended Posts

Actorul Adrian Nartea, din serialul „Vlad”, dar și cântăreți precum Jean de la Craiova și Gabriel Dorobanțu s-au trezit cu identitatea furată și fără bani în conturi.

O grupare infracțională a reușit să ia numerele lor de telefon, conturile bancare, dar și cele de socializare, de pe care cereau anumite favoruri.

În total, 50 de persoane s-au aflat în această situație, iar prejudiciul depășește 100.000 de lei. Suspecții au fost prinși de procurorii DIICOT, iar patru dintre ei au fost reținuți miercuri seară.

Adi Nartea, actorul care interpretează personajul principal în serialul ”Vlad”, este unul dintre păgubiți.

Povestește că într-o zi a rămas fără semnal la telefon. Neștiind ce se întâmplă, a luat mobilul soției și a sunat la compania de telefonie cu care are contract.

Citește și
 

Adi Nartea: ”Mi-au cerut să citesc practic acel ID number de pe cardul SIM. Ce aveam eu pe card, nu aveau ei în centrală. În sensul că seria number nu corespundea. Cineva a sunat în centrală și s-a dat drept persoana mea și a cerut validarea unui alt SIM blank, într-un alt telefon, în altă parte”.

Liviu Arsene, specialist în amenințări informatice: ”În momentul în care reperează o altă cartelă cu altă cartela se pierde semnal, cartela veche pierde semnal. Fereastra de oportunitate e cât îi ia victimei să ajungă la un operator să schimbe cartela”.

45 de minute. Atât a durat în acest caz întreaga operațiune. Odată ce au făcut rost de numărul de telefon, infractorii și-au creat acces spre date confidențiale.

Prin autentificarea în doi pași au reușit să schimbe parola la e-mail, primind un cod generat pe telefon.

Liviu Arsene: ”Ai o copie de pe buletin, sigur ai facturi, contracte, date personale în diferite forme. Având acces la mail cu toate datele personale, CNP, serie, număr, au sunat la call center și spuneau că “mi-am pierdut parola de la e-banking”.

După ce și-a atribuit identitatea persoanelor au solicitat băncilor resetarea parolelor conturilor de internet banking.

 

50 de persoane păgubite

 

Așa au obținut accesul la conturi și au transferat bani, din conturile persoanelor vătămate, către ceilalți membrii ai grupului infracțional.

Adi Nartea: “Am rămas fără acces la contul meu bancar, fără acces la e-mail și fără acces la conturile sociale, mai mult decât atât s-au inițiat tranzacții pe cardul meu în valoare de vreo 2.000 de euro. Nu cumpărau obiecte, cumpărau vouchere pe care le puteau folosi ulterior. Prin conturile sociale au efectuat niște postări de ajutorare pentru cazuri sociale și lumea s-a simțit datoarea să doneze și sunt oameni care chiar au donat. Impostorul practic a sunat prieteni din listă și le-a dat mesaj în privat să le dea bani. Stomatologului meu, unui prieten bun din Cluj, cerând bani să-i vireze lire pe Revolut, vreo 200 de lire, 300 de lire”.

Escrocii ai păgubit 50 de persoane. Printre acestea s-au numărat și artiști precum Gabriel Dorobanțu și Jean de la Craiova, dar și tatăl Andreei Bălan.

Prejudiciul total este de peste 100.000 de lei. Procurorii DIICOT au făcut în acest caz 12 percheziții pe raza județelor Brașov, Ilfov și în municipiul București.

După audieri, miercuri seară, patru suspecți au fost reținuți și trei plasați sub control judiciar.

 

14 suspecți au fost prinși

 

Anchetatorii au pus mâna pe nu mai puțin de 14 suspecți care le-au aflat numerele de telefon, e-mail-urile ori datele de acces la conturi. Și nu numai de pe rețele socializare, ci și de la bănci.

Pe scurt, infractorii au aflat datele personale ale acestora - nume, data de naștere, cod numeric personal - și au cerut companiilor la care păgubiții au abonamente de telefonie mobilă să le schimbe cartelele SIM.

Cu toate aceste informații și acces nelimitat la numărul de telefon al şi mail-ul victimei e foarte uşor să schimbi datele de acces la conturile bancare - spun experţii în securitate cibernetică.

 

Prejudiciu de peste 100.000 de lei

 

Ceea ce hoţii au şi făcut. A fost nevoie de o investigație îndelungată ca polițiștii să dea de cap acestei înșelăciuni informatice, care ne arată încă o dată cât de important este să păstram datele personale departe de public.

Prejudiciul total este de peste 100.000 de lei. Iar procurorii DIICOT au făcut în acest caz 12 percheziții pe raza județelor Brașov, Ilfov și în municipiul București.

 

sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/metoda-prin-care-au-fost-golite-conturile-vedetelor-din-romania-hotii-au-luat-peste-100-000-lei.html

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

2 hours ago, KtLN said:

”Mi-au cerut să citesc practic acel ID number de pe cardul SIM. Ce aveam eu pe card, nu aveau ei în centrală. În sensul că seria number nu corespundea. Cineva a sunat în centrală și s-a dat drept persoana mea și a cerut validarea unui alt SIM blank, într-un alt telefon, în altă parte”.

 

De obicei fac inginerie sociala pe cei de la support de la operatorul GSM, dar e probabil mai simplu asa, ca cei de la support sunt trainuiti pentru astfel de lucruri. 

  • Upvote 1
Link to comment
Share on other sites

1 hour ago, Nytro said:

 

De obicei fac inginerie sociala pe cei de la support de la operatorul GSM, dar e probabil mai simplu asa, ca cei de la support sunt trainuiti pentru astfel de lucruri. 

 

Nu am citit articolul complet, insa de obicei "bombardierii cu bemveuri" se "combina" cu fetele operatoare dragute si,... au acces in sistem.

  • Upvote 2
Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.



×
×
  • Create New...