Jump to content
Nytro

Doi ruşi au fost arestaţi după ce au spart două bancomate din Capitală

Recommended Posts

Doi ruşi au fost arestaţi după ce au spart două bancomate din Capitală

Doi cetăţeni ruşi au fost arestaţi preventiv de magistraţii Tribunalului Bucureşti, fiind acuzaţi că au spart două bancomate din Capitală, de unde au reuşit să sustragă aproape 250.000 de lei, informează News.ro.

 

57989ff4682ccff79dc882b0

 

Foto: Gulliver/Getty Images

 

Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în noaptea de 2 iulie, cei doi cetăţeni ruşi - Artur Shcherbina şi Artem Kuznetsov - au pătruns în incinta zonei de 24h banking a unei bănci din Sectorul 2 din Bucureşti, unde, în timp ce Kuznetsov a asigurat paza, celălalt a decupat un segment din partea din faţă a ATM-ului, s-a conectat ilegal la sistemul informatic şi a generat  comenzi care au determinat eliberarea sumei de 10.995 de lei din dispenserul bancomatului. În aceeaşi noapte, cei doi au spart şi o unitate bancară din Sectorul 6, reuşind să fure 236.800 de lei din bancomat.

 

DIICOT precizează că acţiunea celor doi face parte din categoria de atacuri "Jackpotting”, fiind de tipul "Black Box”, în care autorii decupează o porţiune din masca ATM-ului pentru a avea acces la infrastructura acestuia. Dispenserul de bancnote este deconectat de la sistemul bancomatului, iar un dispozitiv extern deţinut de către autori ("Black Box”) este conectat la dispenser. Dispozitivul lansează comenzi către dispenser, având ca rezultat eliberarea neautorizată a banilor din ATM.

 

Anchetatorii au stabilit că astfel de atacuri au fost înregistrate recent şi în alte ţări europene, între care Germania şi Italia.

 

Cei doi ruşi locuiau într-un hotel din Ploieşti, iar în urma percheziţiilor făcute în 25 iulie în camera în care erau cazaţi au fost găsite şi ridicate dispozitive pentru tăiere, dispozitive de conectare la sistemul informatic şi accesorii folosite la comiterea celor două atacuri.

 

Cetăţenii ruşi au fost reţinuţi de procurori, pentru infracţiunile de  acces ilegal la un sistem informatic, furt calificat şi distrugere, iar marţi Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile. 

 

Sursa: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Doi+rusi+au+fost+arestati+preventiv+dupa+ce+au+spart+doua+bancom

  • Upvote 3
Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.



×
×
  • Create New...