gear Posted January 22, 2017 Report Posted January 22, 2017 Salut. Am învățat bazele din Python, n-am făcut vreun proiect anume, vreau să merg pe web development cu Django. Am făcut tutorialul de pe documentație, știu foarte puțin și chiar nu mi-ar veni să citesc ceva de pe documentație aleatoriu. Acum câteva zile, m-am gândit să mă uit la form-uri, tot de pe documentație. Am făcut o aplicație separat doar cu un form, doar de test, eram curios cum l-aș putea face. Habar n-am ce aș putea face în continuare și m-am gândit că ar fi o idee bună să învăț „invers”, cum am făcut cu form-ul, adică să am o idee de un proiect și să văd cum l-aș putea face, nu să învăț prima oară toată documentația, o uit și mă apuc să fac proiecte... Zic că ar fi mai practic să învăț încercând să fac un proiect, să-l îmbunătățesc etc. decât să citesc aiurea din documentație și „aa, parcă puteam folosi aia...” Credeți că e o idee bună sau tâmpită? Cu ce proiect ar trebui să încep? Prefer ceva simplu, nu un întreg sistem complicat.. Ce-ar trebui să știu neapărat înainte de a începe să fac proiecte cu Django (devin ridicol, știu, vreau doar să fiu sigur că nu-mi scapă ceva important, mă bate precauția)? Apreciez mult orice resursă (link) către vreun tutorial (nu vă imaginați că vreau mură-n gură, vă rog). „Vorba multă - sărăcia omului.”, acestea fiind spuse, vă mulțumesc anticipat pentru răspunsuri. Quote
DoubleG Posted January 23, 2017 Report Posted January 23, 2017 sunt lucruri pe care le inveti pe parcurs, fiecare om invata ceva cand vrea sa faca ceva maret. daca ramai sa faci lucruri simple, o sa simti ca n-ai facut nimic "important". targetul trebuie sa fie ceva mare, o sa te lovesti de probleme, o sa le rezolvi si o sa inveti. 3 Quote
gear Posted January 23, 2017 Author Report Posted January 23, 2017 @DoubleG Sunt de acord, doar că eu n-am făcut ceva simplu încă, vreau să învăț treptat, nu să stagnez la ceva simplu, ci să fac ceva simplu și ușor să ajung la lucruri mai complexe. M-am gândit să fac un blog sau ceva e-commerce, încă mi-e greu să mă gândesc ce-ar trebui să fac prima oară etc., dar mă apuc de treabă. Quote
gaddafi Posted January 23, 2017 Report Posted January 23, 2017 (edited) Nu stiu de ce te chinuesti cand deja exista CMS pe Python si Django. https://www.django-cms.org/en/ Poti sa faci o aplicatie simpla care sa o integrezi in CMS-ul deja existent. Nu vad pe nimeni din Romania pe lista desi sunt multi care stiu Python. Ii plin de elvetieni si germani, ai nostri sunt asa de buni ca nu au nevoie de publicitate. P.S. Amon.cx ii facut tot cu Python si Django Edited January 23, 2017 by gaddafi 1 Quote
gear Posted January 23, 2017 Author Report Posted January 23, 2017 3 hours ago, gaddafi said: Nu stiu de ce te chinuesti cand deja exista CMS pe Python si Django. https://www.django-cms.org/en/ Poti sa faci o aplicatie simpla care sa o integrezi in CMS-ul deja existent. Nu vad pe nimeni din Romania pe lista desi sunt multi care stiu Python. Ii plin de elvetieni si germani, ai nostri sunt asa de buni ca nu au nevoie de publicitate. P.S. Amon.cx ii facut tot cu Python si Django Deci, nu se merită învățat așa mult Django? hmm... Quote
gaddafi Posted January 23, 2017 Report Posted January 23, 2017 Nu am zis ca nu se merita sa inveti Django, am zis ca nu se merita sa faci un CMS in Django de la zero. Oricum daca te apucai sa faci din tutorialele de pe youtube sau alte surse era zero, Difficulty level - Begginer dupa cum ai zis si tu in primul post. Descarci CMS, belesti ochii la fiecare fisier si veizi cum ii facuta toata treaba. Exista aplicatii in marketplace de blog si alte chestii. Daca vrei sa faci ceva in Django incepe de la o aplicatie mai putin complexa si care nu exista pentru acest CMS, sigur o sa ai ceva de lucru la ea. Custom plugin documentation 1 Quote
gear Posted January 24, 2017 Author Report Posted January 24, 2017 @gaddafi Mersi, am înțeles acum ce voiai să zici, o să încerc. Am pornit de la premisa că aș putea face bani freelance după ce învăț să fac proiecte etc. Știu că mai am destul de mult până să pot face asta și eram în dubii dacă pot face cu django bani freelance. Dacă nu, cred că o să încep să învăț php, știu că e mult mai popular. @DoubleG Știu că laravel e pentru php și chiar nu m-aș apuca din prima de framework, doar să învăț php, iar pe urmă laravel. Mulțumesc pentru răspunsuri. Dacă mai are cineva ceva de adăugat, e bine venit, o să urmăresc subiectul în continuare. Quote
DoubleG Posted January 24, 2017 Report Posted January 24, 2017 5 hours ago, gear said: @gaddafi Mersi, am înțeles acum ce voiai să zici, o să încerc. Am pornit de la premisa că aș putea face bani freelance după ce învăț să fac proiecte etc. Știu că mai am destul de mult până să pot face asta și eram în dubii dacă pot face cu django bani freelance. Dacă nu, cred că o să încep să învăț php, știu că e mult mai popular. @DoubleG Știu că laravel e pentru php și chiar nu m-aș apuca din prima de framework, doar să învăț php, iar pe urmă laravel. Mulțumesc pentru răspunsuri. Dacă mai are cineva ceva de adăugat, e bine venit, o să urmăresc subiectul în continuare. pai si django e un framework Quote
hades Posted January 24, 2017 Report Posted January 24, 2017 1. function based views vs. class based views 2. user registration / authentication (password reset, email password) 3. models vs multiple inheritance models 4. django rest framework 5. django unittests (pytest?) 6. django & celery 7. running django application with gunicorn, supervisor & nginx 8. heroku & django apps Lista poate sa continue. Pentru ultimele 2 cred ca am scris niste tutoriale pe-aici. 5 Quote