Noile materiale din care sunt fabricate memoriile pot duce la stocarea datelor pentru un miliard de ani. Impachetarea mai multor imagini digitale, a muzicii, sau altor date pe cipurile de siliciu din USB-uri sau smartphone-uri, e la fel ca indesarea mai multor fructe in acelasi pachet; cu cat sunt mai multe, cu atat mai repede se deterioreaza. Cei 10 pana la 100 GB de date pe inch patrat (1 inch =2.54 cm), continuti de memoriile de azi, au o speranta de viata cuprinsa intre 10 si 30 de ani, si industria electronicii are nevoie de densitati mult mai mari pentru iPod-urile si smartphone-urile de maine. Oamenii de stiinta sunt de parere ca au gasit rezolvarea acestui mare impas, descoperind un nou material de confectionare a dispozitivelor de stocare, cu o capacitate de mii de ori mai mare decat cipurile din siliciu si cu o speranta de viata de un miliard de ani. Alex Zettl si colegii lui spun ca unele din suporturile de azi pot stoca foarte dens date, dar numai pentru o fractiune de secunda. Obtinerea unei memorii experimentale este un proces complex, pe care cercetatorii ni-l pot rezuma intr-o nanoparticula de fier ( de 50000 de ori mai subtire decat un fir de par), inchisa intr-un nanotub de carbon. In prezenta electricitatii, nanoparticula poate fi transportata inainte si inapoi cu foarte mare precizie, fapt ce creaza un sistem de memorie programabil care, ca si un cip din siliciu, poate inregistra informatie digitala si o poate reda folosind aparatura hardware conventionala. Atat teoretic, cat si in laborator s-a aratat ca acest dispozitiv are capacitatea de stocare de 1 TB/inch patrat, temperatura ramanand stabila pentru un timp estimat la 1 miliard de ani.