Jump to content
Nytro

Codul sursă al unor jocuri video dezvoltate de EA, furat

Recommended Posts

Electronic Arts (EA) a recunoscut joi că hackerii au furat codul sursă al unor titluri din catalogul său, dezvoltatorul american de jocuri video dând însă asigurări că atacul cibernetic nu va avea consecinţe asupra jucătorilor, informează vineri AFP.
 


Compania EA, aflată la originea seriilor ''Battlefield'', ''Medal of Honor'' şi ''The Sims'', a confirmat că a fost victima piratajului informatic în urma publicării unui articol de către Vice Media în care se afirma că au fost furate mai multe coduri sursă, printre care cel al celebrului joc FIFA 21 şi al motorului Frostbite, utilizat la mai multe titluri EA.
 


Un cod sursă este text scris într-un limbaj de programare care conţine instrucţiuni pentru executarea unui program informatic.

"Investigăm un incident recent privind o intruziune în reţelele noastre de unde a fost furată o cantitate limitată de cod sursă şi de instrumente asociate", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al EA.
 


''Nu au fost furate date despre jucători şi nu avem niciun motiv să credem că există vreun risc în ceea ce priveşte protecţia vieţii private a jucătorilor'', a dat asigurări purtătorul de cuvânt.

''Ca urmare a acestui incident, am realizat deja îmbunătăţiri la nivelul securităţii şi nu ne aşteptăm la un impact asupra jocurilor noastre sau a afacerii noastre'', a adăugat purtătorul de cuvânt al EA.

EA a dat asigurări că ''în această anchetă penală în curs colaborează activ cu forţele de ordine şi cu alţi experţi''.

Potrivit Vice, hackerii s-au lăudat cu atacul lor pe forumurile de internet clandestine. ''Acum aveţi capacitatea maximă de a exploata toate serviciile EA'', ar fi scris ei într-un mesaj publicat pe una dintre aceste platforme.

Infractorii cibernetici au pus la vânzare datele furate pe diferite forumuri din spaţiul ''dark web'', versiunea ascunsă a internetului, a relatat Vice.

Acest atac vine după un val de atacuri informatice care a avut loc în ultimele luni în Statele Unite şi care a vizat, printre altele, grupuri industriale, spitale, instituţii guvernamentale şi ONG-uri.

De asemenea, atacul are loc cu câteva zile înaintea celebrului salon internaţional dedicat jocurilor video, Electronic Entertainment Expo (E3), la care urmează să participe şi EA. Evenimentul, care se va desfăşura exclusiv online anul acesta, în contextul pandemiei de COVID-19, debutează sâmbătă. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Gabriela Badea)

 

* Sursa foto: EA - Electronic Arts / Facebook.com  

 

Sursa: https://www.agerpres.ro/zig-zag/2021/06/11/codul-sursa-al-unor-jocuri-video-dezvoltate-de-ea-furat-de-infractori-cibernetici--729304

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.



×
×
  • Create New...