hanibal

deci eu ma trezesc la 8 jumate...desi am scoala de la 8 (va spune flyppy ) :@ intru pe la 9 termin pe la 2 cu scoala; 2 jumate acasa teme scrise aiurea pana la 3; de la 3 la 6 computer; mananc de seara....dush....se face 8; 8-12 computer....

pai deci....ca sa tragi mai tare de pe odc....cumpara vreo 4 butoaie de nos ...si 2 le pui pe modem...si 2 pe monitor....eu am incercat asa..si am tras cu vreo 124 mb/s...ia sa incerci si tu! :@

si foarte interesant...acu m-am lamurit si eu ce e ala exploit :@

-------------------- Cu cheia de gat - Amintiri din viitor 25 August 2006 Exercitiu de imaginatie. Cum isi vor aminti de copilaria lor cei care cresc astazi sub aripa lui Batman? Cata nostalgie va mai incapea in amintirile lor? Inspirat de textul aparut in deschiderea acestui serial, unul dintre cititorii Jurnalului National anticipeaza povestile pe care copiii de azi le vor spune in 2026... Casargoz 2PAC, cititor al Jurnalului National Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era un medalion banal, cu grupa sanguina si numarul de mobil al parintilor inserat in relief, argintiu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul metalic subtire, care evada de sub gulerul tricoului cu Manson. SIMPLU. Medalioanele si mobilele erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca "am pierdut mobilul". Se intampla... urmau ore intregi de cautat prin fata blocului, nemancati, in asteptarea parintilor, care aveau sa ne pedepseasca pentru efortul de a bloca numarul si de a da explicatii celor de la telefoane. Mobilele erau cea mai de pret avutie a noastra. (...) Cand ne schimbam pentru ora de sport, mobilele varate sub tricourile Nike, Adidas sau Fubu ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat "medalia de la casa", asa cum azi e normal sa-ti atarne de grumaz un microsoftbox... ADUSI DE BARZA. N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. (...) Am crescut infasati in ambalaje neecologice de unica folosinta, printre farfuriile de unica folosinta si olitele de plastic de la cresa. Eram frumosi, aveam tricouri aduse din Spania, Italia sau din alte locuri exotice unde erau plecati unchii de la tara, aveam carucioare Chico fabricate in China. Visele noastre, pazite de monitorul calculatorului asezat langa televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de oua Kinder. Citeam pe ascuns "SAS" si jucam tot pe ascuns "GTA", iar la vedere "Worms". Noi nu ne trimiteam beacons cu coordonate GPS, ne trimitem SMS-uri. "Vino la X... E cool." Baietii isi tatuau numele sau sigla gastii de cartier. Se intreceau noaptea prin parcari dosite, iar fiecare masina avea un nume. Cei care faceau "burnout" erau la fel de pretiosi ca si o pereche de pneuri "Momo". Jucam "Drafting" si "Doom", de-a "Counter" si "Dungeon"... Saream la plasa amenajata in parc si bunjii-urile amenajate in circul din Herastrau. RATIA DE FERICIRE. Singurele locuri unde ne puteam juca cu colectiile saptamanale de robotei de plastic erau parcurile uitate de investitorii strategici. Aveam papusi Winnie The Pooh, Little Meramid si Strumfi de la Mac-ul de langa benzinarie, unde alergam in cerc la toboganul in spirala, departe de parcarea supraaglomerata de langa bloc. Inarmati cu petarde si pocnitori din stocul de la revelion, purtam micile noastre batalii inspirate de Cartoon. Nu aveam Sony Console Generation 5, Realitate Virtuala, si nimeni nu ne organiza timpul liber pe tematici educationale, nu exista pay per view, protectie pentru minori, iar televizoarele nu se stingeau automat dupa doua ore de mers. Aveam celulare personale care nu raportau nimanui automat coordonatele geografice ale locului de joaca. Aveam parinti care nu credeau in calculatoare si in chat. Dar aveam prieteni... Acei prieteni minunati ? virtuali uneori ? care, atunci cand parintii erau plecati la serviciu, se ocupau de educatia noastra. Verile noastre aveau miros de ulei de la Mac, gust de pui si aroma de vise. Visam, am fi vrut sa alergam bezmetici, ca fluturii pe sticla, printre blocurile cenusii si masinile pe benzina, opriti din alergare de cei 101 dalmatieni care pazeau intrarea in fiecare bloc, alergam nestingheriti de nimeni, fara pasaport biometric si fara viza, in lumi fantastice virtuale si inaccesibile adultilor. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa salbatica, de pe ultima palma de nisip a unei foste plaje cenusii, plina de mucuri de tigara asemeni unei scrumiere, visam de pe faleza viselor, printre palmieri fantastici. (...) DESENE. Noi n-am avut BlueRay player, ne uitam la divx-uri piratate pe monitorul VGA obosit si obositor. Acelasi ecran CRT, unde, in lunile cand politia alerga amaratii in operatiuni antipiraterie, ne jucam demo-uri de prin reviste. (...) Doar cinci minute pe zi, dupa ce se termina Cartoon, citeam cate o carte, colorata (...). Am supravietuit emisiunii "Surprize-Surprize" si ne bucuram de cantecele parintilor nostri: "Pe soseaua Colentina/ Trece menix cu masina...". Aveam cataloage cu surprizele de la croissante: pokemoni, power puff etc. Ne jucam de-a regii, in RPG-uri demult uitate (un fel de "tinerete fara batranete..."), beam Teddy (un fel de Carrot Life de-acum) si aveam acadele "Chiuppa" (multi E). Ne personalizam telefoanele, ca sa fim in ton cu lumea, si ne umpleam pauzele de scoala cu chips-uri "Chio"... (...). MAJORATE. Aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam rost de divx-uri stereo la pretul unei jumatati de bilet la film... Ascultam muzica la CD-uri si mp3-uri trimise de afara si inregistram melodii straine de la "torrente". Noi, unbelievable, am avut manele, si "parazitii", si bug... Si ne faceam dedicatii muzicale in direct, nu primeam/trimiteam mesaje cu acordul parintilor supervizate de firewallul providerului de internet. Noi aveam bloguri pe net, nu completam formulare pline de declaratii privind varsta si cartea de credit, si scriam in loc de mail-uri lungi, sute de SMS-uri. Scurtele evadari aveau miros de havana din clubul de lux si de Davidoff. Singura casa de moda renumita accesibila era "la chinezi", de unde vedeai piata gri a articolelor de firma aduse fara taxe sau furate direct din fabrica OEM. Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, pentru ca toti stiam ce-i un IP. Aveam la colt de strada i-cafe-ul cu casa de marcat si cu adminul pus la colt cu un soft facut de un geniu neinteles, contorizand putinii bani ai parintilor. Ne faceam majoratele si mixam, adevarati DJ, visand sa ajungem sa avem si noi spectacolul nostru. Eram cool si romglish, niciodata naspa. RITUAL. Parintii nostri lucrau zi lumina, ne trezeau pentru gradi, iar seara tarziu ne intalneam adusi de bona. Week-end-ul era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne vedeam cu totii acasa. N-aveam timp, n-aveam bani si nici o ocupatie. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici cerealele integrale poloneze si ne intrebam unde au disparut cutiile frumoase fabricate in Franta. Ne puneam ghiozdanele in spate, personalizate asemeni cavalerilor Evului Mediu, pachetelul si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, mobilul agatat de gat. Pentru cateva secunde, telefonul greu ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau mai rau. Am trait.

Copilarie cu cheia de gat Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul uniformei pepite. Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca "am pierdut cheia". Se intampla..., urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului, nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentru efortul de a schimba yala de la intrarea in casa. Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat "medalia de la casa", asa cum azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil... ADUSI DE BARZA. N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip". Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si "Boccaccio", iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. "Mama lu? Cutaaaare... Il lasati pe Cutare afara?" Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care "driblau" erau la fel de pretiosi ca si o minge "Artex". Jucam "Tara, tara, vrem ostasi" si "Flori, fete sau baieti", de-a "v-ati-a" si "arimjimjim, aramjamjam"... Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului. RATIA DE FERICIRE. Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau "exercitii la paralele", imitand-o pe Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni... Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante. Luam "Pepsi" pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, "inaintasii" care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea... POZA DE GRUP. Doftana, Marasesti, Scornicesti, cu vaporul pe Dunare, pionieri care-i faceau pe altii pionieri. Carnetul de evidenta al pionierului. Pregatirile pentru defilari din vacanta mare. Demonstratia de 23 August DESENE. Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz. Jucam "fazanul" si construiam masini si palate din placutele metalice de la "Mecano". Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la "Mihaela si Azorel", alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului "Dallas" si-am inventat un joc in care numaram in engleza: "Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa". Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la "Turbo". Ne jucam de-a printesele (un fel de "real life role play game"), beam apa minerala "Aurora" (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata "Polar" (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti "Voinicel"... Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile. Nu luam niciodata "foarte bine" la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz. MAJORATE. N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem "Liceeni" sau "Declaratie de dragoste". Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la "Vocea Americii". Noi, unbelievable, n-am avut manele... Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul "Cinema" si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. Adidasii "originali" aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool. RITUAL. Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca. Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care tasneau broboane de apa. Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat. Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau mai rau. Am trait. DULCE "Marmelada. Scovergi si checuri fara oua. Glucoza cu textura de sapun si pufarine. Lipiciul

Cu talpile goale pe net La fel de geniali si de vulnerabili. Generatia "cyber". Prelungiri umane ale soft-urilor de calculatoare, teleportati in fata televizoarelor si nascuti prin cezariene intr-o lume "high-tech". Sunt cool, sunt trendy, sunt copiii copiilor crescuti cu cheia de gat. In loc de snur pentru cheie, de gat le atarna firele de la castile pentru Ipod. Merg pe hub-uri si mananca junk-food. Unu din cinci, spun sondajele, a vazut deja un film erotic. Toti, fara exceptie, au vizionat filme de groaza. Cel mai important obiect din viata lor e televizorul. Zapeaza, mari consumatori de manele, telenovele si desene animate. "Portugaalia! Sa, sa, sa!" S-atat. Aici, pentru multi din generatia celor cu cheia de gat se intrerupe curentul. SUPERMENI. S-au nascut direct in pampersi si au fost vaccinati si impotriva bolilor care n-au atacat inca omenirea. Au mersul format de premergatoare, iar lumea-n care fac primul pas e un tarc supradimensionat. Au sterilizatoare, au filtre de apa, borcanele cu mancare "bio" si detergenti speciali. Au olite care canta cand primesc pisu si papusi de sex masculin care urineaza apa. Copiii de azi nu mai racesc, fac viroze pulmonare. Isi incalzesc mancarea la microunde si au telefoane mobile 3G. Sunt Supermeni, si Spidermeni, si Oameni Paianjeni. Copiii de azi nu mai stau atarnati de fustele mamelor, zboara cu fetitele Power Puff si invata de la ele sa dea cu pumnul. Croseul de cap il copiaza de la Zizou. Nu se mai joaca de-a v-ati ascunselea, merg la movieplex si la paintball. Nu se mai dau cu placa cu rulmenti, au role, scutere si play-statione. MAMA-NATURA. Au acces la religie si la calculator. Dar umplu Internet-Cafe-urile, nu bisericile. Au site-uri speciale pe care incearca sa se cupleze, au yahoo-messenger si entertainment virtual. Nu mai fac schimb de timbre, ci de mp3-uri descarcate de pe net. Copiii de azi isi canta "happy birthday" la aniversari si-si fac party-urile la Mc. Au "after-school" si "supernanny". Neintelegerile lor cu parintii devin "reality-show"-uri si subiecte de interes national. Copiii de azi nu stiu ce vor, dar stiu sa ceara. Sunt independenti, sunt mandri si foarte usor de ranit. Ca-n filmele cu Van Damme, se arunca in viata cu pieptu-nainte, fara veste antiglont, si cad fulgerati la prima rafala. Se saruta frantuzeste inainte de a avea buletin si tin "Valentines Day"-ul. MANELE. Copiii de azi fac copii. Sau fug de-acasa cand iau o nota mica la scoala. Uita sa se mai intoarca atunci cand pleaca la discoteca. Au pasapoarte si viseaza bani. Spun ca vor sa devina capsunari sau fotbalisti, iar idolii lor sunt Nicolae Guta, Adi de Vito, Tom si Jerry, Andreea Marin, Teo Trandafir si Mircea Radu. Nu mai au timp sa stea de vorba cu parintii care muncesc zi-lumina pentru un blug mai bengos. Dar se uita impreuna cu ei la "Surprize-Surprize", acolo unde intotdeauna oamenii plang cand isi intalnesc rudele. Televizorul cu cablu a devenit un parinte adoptiv de la care copiii invata astazi libertatea de exprimare, agresivitatea si vulgaritatea. Violenta si eroismul. Imbogatirea si vedetismul. Sexualitatea si senzationalul. Expresii de genul "Sa traiti bine!", "Rusinica", "Iubiti-va mult" si "I?ll be back". Copiii de azi invata din reclame ca primul joint e moca si ca sperantele sunt gratis. CATEGORII. Copiii de azi nu mai merg pe derdelus sa se dea cu sania. Au echipamente de schi si snow-board-uri. Nu mai merg cu colindul de sarbatori, au dat plugusorul pe mastile "Scary" si sarbatoresc Halloween-ul. Ei n-au alergat niciodata cu picioarele goale prin praful ulitelor de la tara. Ei vad vaci pe "Animal Planet" si cred ca natura e doar fiica inzestratei de la "Ciao Darwin" pentru care copiii din ziua de azi stau cu ochii lipiti de televizoare. Copiii de azi n-au uniforme si matricole scolare, au etichete sub care sunt prinsi in statistici si rapoarte, ca exponatele din vechile insectare. Sunt copii indigo, copii de cristal, copii curcubeu. Copii disparuti si copii abandonati in spitale. Copii cu dizabilitati, copii ? cazuri umanitare, copii traficati, copii infractori si copii abuzati fizic. Copii de bani gata, care pleaca in tabere la Disneyland si dau mana cu Mickey Mouse. Si copii care n-au pus pe limba, toata viata lor, un Chupa-Chups. MOSTENIREA. Frati de generatie. Unii isi traiesc viata-n MTV style, altii framanta chirpici cu picioarele. Muncesc de la 12 ani pentru un ban in casa. Copii care-si poarta de grija unii altora, copii incuiati singuri in casa, care-si dau foc din neatentie si ard ca niste lumanari de seu. Copii de capsunari, copii de someri si de disponibilizati, copii hraniti din resturi de ajutoare sociale. Copii pe care-i trimit parintii la cersit, cu un pui de caine in brate, la fel de orfan. Copii rataciti din alte timpuri, cu cheia de gat, bajbaind pe drumul spre casa. Sandvisul rece de pe masa din bucatarie, telecomanda, telefonul de verificare. Aceleasi reguli, alta lume. Povestea merge mai departe. SANSE "Sunt langa tine, dar ii gasesti doar daca dai o cautare pe Google. Ei pot avea ceea ce noi nici nu stiam sa visam. Noi abia ne dezlipeam pasii de asfalt, ei vin pe lume cu aripile desfacute pentru zbor. Dar, scrie cu steluta mica jos undeva..., cerul pe care ar putea sa faca lupinguri nu se vinde in rate doar cu buletinul" --ut pe multe forumuri... eu l-am luat de pe e-carti.org

merci l-am pus ii vb de site-ul din sig;)

as putea sa-l pun pe forumul meu? Dau credits: zbeng....

[you] hehe

Scam rullz

Nu stiu de ce, dar mie nu imi merge

Mersi, chiar se misca mai repede

ce kkt de site de homos3xual .... :@

http://www.security.nnov.ru/

eu am pus acum o saptamana un scam pe evonet. Astazi l-am scos ...a mers perfect...vreo 120 lameri au ramas fara adresa de mail

poi cauti portu, te desfaci la ºliþ si incepi sa-l fu*i in cur....port fucker ?

hehe mersi apar versiunile astea din saptamana in saptamana si se iau ca painea calda

Multumesc mami, chiar very util

multumesc ptr. incurajare, folosesc adobe photoshop CS2

Armin van Buuren - The Sound Of G00DBy3

hmm...miroase a petrecere la darkreign acasa. Man ai grija sa nu mai ataci pãºtia l33t

bpl degeaba incerci sa te dezvinovatesti..parerea mea...asteptam sa vedem ce zice kw3

hehehe ce te-a pownat nemessis ))))) ia sa incerc eu un ddos attack pe ip tau:)

stergeti pls:) :@

unii cred ca au nevoie. ex: Gigi Beccali