Betit Posted April 17, 2018 Report Posted April 17, 2018 Salut, Deţin un site iT/Tech, vara trecută numărăm peste 7000-10.000 vizitatori zilnic din articole, trafic organic şi din Facebook. În momentul de faţă mă chinui cu 1000 de vizitatori pe zi. Aş vrea să salvez chestia asta. Înainte de toate vreau să vă spun că am avut şi o perioadă în care nu am putut să mă ocup de site, perioadă a fost cam septembrie - decembrie, perioada în care am avut ceva "motive" personale. Totuşi nu ştiu cât de mult a contat acest lucru pentru că am plătit în continuare redactori pentru a scrie pe site. Aveam articole ce erau pe primul loc în Google, acum au scăzut foarte mult şi se afla printre ultimele rezultate pe prima pagină, deci nu mai sunt accesate aproape de nimeni. De la 1 decembrie am început să fac SEO off-page, am plătit pentru înscrierea în directoare prin programul promodesk (nu ştiu cât de benefic a fost acest lucru). De asemenea am şi făcut ceva parteneriate cu alţi bloggari, la fel nici o creştere, decât scădere în continuare. Vin pe acest forum pentru a găsi un ajutor, probabil că este vorba despre optimizare on-page, ştiu şi eu basic, dar poate mi-a scăpat ceva. Pentru cei interesaţi să mă ajute aştept un PM, unde putem discuta preţul şi ceva detalii despre cum mă puteţi ajuta. La comentarii, de asemenea toate gândurile constructive sunt bine-venită. Mulţumesc, Quote
jetus Posted April 17, 2018 Report Posted April 17, 2018 Stai linistit multi suntem in situatia asta. Greu mai cresti in google dupa o cadere de genul asta, doar sa prinzi cateva articole cu ceva cuvinte cheie mai noi si cu care poti sa te ridici inapoi. Cu facebook s--a futut treaba si pe acolo. Verifica si prin webmastertools vezi si pe acolo daca ai ceva surprize. Si pe langa pauza ta, google si-a facut si ceva update-uri masive 1 Quote
Betit Posted April 17, 2018 Author Report Posted April 17, 2018 59 minutes ago, jetus said: Stai linistit multi suntem in situatia asta. Greu mai cresti in google dupa o cadere de genul asta, doar sa prinzi cateva articole cu ceva cuvinte cheie mai noi si cu care poti sa te ridici inapoi. Cu facebook s--a futut treaba si pe acolo. Verifica si prin webmastertools vezi si pe acolo daca ai ceva surprize. Si pe langa pauza ta, google si-a facut si ceva update-uri masive Inteleg, multumesc de replay. Quote
zeropoint Posted April 17, 2018 Report Posted April 17, 2018 (edited) eu am zis de mult sa va schimbati perspectiva promovarii SEO, sa fie clar Google nu se mai intoarce la vechiul algoritm indiferent cate aliante faceti. sa va zic si de ce intr-un mic exemplu: 1. google a trecut la review manual pe langa AI (foloseste oameni din 2017 vezi ca inca mai angajeaza, nu trebuie facultate doar cunostinte solide de istoria zonei pentru care aplici) 2. companiile mari ce gestioneaza domeniile fac presiuni asupra google deoarece conform vechiului algoritm importanta domeniilor era diminuata fata de calitatea textului. Edited April 17, 2018 by zeropoint Quote
cikek Posted April 17, 2018 Report Posted April 17, 2018 Google a facut niste mizerii recent: https://moz.com/google-algorithm-change Acum incearca sa carpeasca, axeaza-te pe continut si social sharing. Nu cumpara trafic/like-uri ca dispari complet. Quote
benji20 Posted April 18, 2018 Report Posted April 18, 2018 (edited) @zeropoint poti sa ne arati niste rezultate de ale tale, vad ca vorbesti mult si cam prost. Edited April 18, 2018 by benji20 Quote