say3er Posted July 31, 2011 Report Posted July 31, 2011 (edited) Uitati-va la un copil de 3-4 ani (care evident nu stie nici sa scrie nici sa citeasca) cat de natural se intelege cu computerul, telefonul mobil sau tabletul. Este aproape o alta „specie” umana fata de parintii lui, ca sa nu mai vorbim de bunicii trecuti de 50 de ani.Imi povestea un prieten ca al sau pusti, citind „Amintiri din copilarie”, nu putea sa inteleaga in ruptul capului de ce Nic? fura cirese din pomul vecinului. Copilul din ziua de azi vede cirese doar in supermarket sau la magazinul din colt, iar a le sterpeli de acolo este o fapta infinit mai grava decat cea a lui Creanga.Acum 50 de ani, se mai invata inca in liceu, oarecum intensiv, latina. Acum 70-80 de ani, se studia, tot in liceu, si greaca veche.Discutiile despre bacalaureatul 2011 au fost in mare parte isterice, condimentate cu ceva acuze politice. Nimeni, sau aproape nimeni, nu a mers mai departe, la radacinile simple ale problemei: oare scoala de acum nu ar trebui sa se adapteze noilor vremuri? Sa detecteze, de exemplu, foarte de timpuriu care sunt talentul si pasiunea copilului si sa ii deschida calea spre acestea? Daca il intereseaza robotica, de ce sa isi piarda vremea cu niste romane prafuite din secolul trecut (sa recunoastem, nu toate foarte valoroase), povestite fara chef de o profesoara plictisita si macinata de un salariu meschin? Nu ar fi mai potrivit sa faca niste cursuri bine structurate de exprimare corecta in limba romana?Invers, daca un elev are o pasiune devoranta pentru literatura, de ce sa fie chinuit cu matematici complicate pe care oricum le va uita curand dupa ce va parasi liceul?Va porni cineva de la „centru” o astfel de discutie? Ma indoiesc.Tragic sau nu, multi lucratori in invatamantul de azi sunt precum fabricantii manuali de stofe la aparitia masinilor cu aburi in secolul XVIII care puneau in miscare razboaiele de tesut: spera ca schimbarea adusa de digital sa fie doar o toana a unor indivizi, si nu o revolutie industriala. Am scris aceste randuri, ca recomandare pentru un articol excelent care merge dincolo de lamentatiile legate de recentul bacalaureat:Privit din acest punct, "dezastrul" de la bacalaureatul de anul acesta isi pierde latura senzationala, iar cautarea vinovatilor devine irelevanta, pentru ca singurii nevinovati sunt elevii.Ceea ce era inevitabil s-a intamplat fara ca societatea sa bage de seama: generatia celor de varsta majoratului sunt "nativii digitali" de care vorbeam cu cativa ani in urma, complet deconectati de la sistemul de referinta al generatiei precedente, formata din parintii si profesorii lor.Nu sunt nici mai prosti, nici mai lenesi, nici mai impertinenti decat noi, singura lor vina fiind ca au fost inregimentati intr-o scoala din alte vremuri, in care educatorii si cei educati nu mai comunica.Nu spun neaparat ca telefonul mobil, mess-ul sau Facebook-ul i-au format sau i-au deformat, spun doar ca noile tehnologii au marit distanta dintre generatii pana la ruptura, iar recunoasterea acestei stari ar produce un disconfort major intregului sistem.Acum toata informatia e la un clic distanta, dar elevii sunt obligati sa acumuleze cunostinte in loc sa invete sa le utilizeze. Nostalgia "povestirii" inca exista (asa cum Harry Potter a dovedit-o), dar elevii sunt manati spre Sadoveanu si "La Medeleni"… Edited July 31, 2011 by say3er Quote
symboss Posted July 31, 2011 Report Posted July 31, 2011 (edited) Ar fi bine sa isi aleaga fiecare ce-i place mai timpuriu.Omul invata ce-i place,ce-l intereseaza,nu ce ar trebui sa invete.Ce folos ca inveti atitea ani toate disciplinele,dar in final ajungi sa vezi ca nu te pricepi in nimic?Invatam de toate,dar nu stim mai nimic.(vorbesc la general) Edited July 31, 2011 by symboss Quote
Spock Posted July 31, 2011 Report Posted July 31, 2011 Ar fi bine sa isi aleaga fiecare ce-i place mai timpuriu.Omul invata ce-i place,ce-l intereseaza,nu ce ar trebui sa invete.Ce folos ca inveti atitea ani toate disciplinele,dar in final ajungi sa vezi ca nu te pricepi in nimic?Invatam de toate,dar nu stim mai nimic.(vorbesc la general)Prost gandit. Quote
adonisslanic Posted July 31, 2011 Report Posted July 31, 2011 Hmm, ar trebui sa fie o ora de psihologie sau ceva, care sa invete copiii cum sa se motiveze in a invata sau a se specializa intr-un domeniu anume. Eu cred ca si motivarea copiilor este un element important in educatie, si din cate vad, nu prea e cine stie ce motivatie in educatie; ah, bursele acelea pentru elevii cu +9 la medie... dar ar trebui sa fie ceva mai studiata faza asta... eu cred ca s-ar schimba ceva in felul asta Quote
Surge Posted July 31, 2011 Report Posted July 31, 2011 (edited) Pentru ca majoritatea plozilor nu au habar ce vor sa faca cu viata lor, scoala este un rau necesar pentru ca te expune la mai multe domenii sa vezi ce dreq iti place.Daca de mic, sa zicem, iti place desenul si ai dovedit un talent deosebit pentru asta, in sistemul propus de tine esti "scolit" doar pe domeniul ala o sa ajungi sa fii foarte limitat ca individ desi poate ai fi avut un potential major sa faci altceva in viata (ex. inginer in mecanica cuantica) dar cum nimeni nu te-a expus unui alt domeniu nu ai de unde sa stii de existenta lui.Orientarea si specializarea sunt excelente, insa, nepotrivite pentru varste foarte fragede ca risti sa devii un robotel in domeniul tau pana la urma si ce iti placea cand erai mic este posibil sa nu iti mai placa la maturitate.DA, ar putea fi adus sistemul educational in secolul asta si sa se treaca la o educatie in care sa se introduca mult mai multa practica (ca teoria ca teoria dar practica ne omoara) si asa am fi mult mai pregatiti pentru viata reala.Iar in ceea ce priveste literatura romana, este intr-adevar mult mai slaba decat cea universala si as fi preferat sa invat Dumas sau Shakespeare in loc de Rebreanu si Caragiale, insa, ne batem cu caramida-n piept ca, noi, romanii, suntem cei mai destepti iar astia sunt marii nostri autori: pe astia-i avem, cu astia defilam. Si cand eram eu in clasa a 9-a am avut Harry Potter si Piatra Filosofala in programa scolara la romane contemporane (daca imi aduc bine aminte), nu stiu daca si acum se mai face dar atunci era. Edited July 31, 2011 by Surge Quote
magnificul Posted July 31, 2011 Report Posted July 31, 2011 (edited) Prost gandit.S-o crezi tu.Din punctul meu de vedere a gandit foarte bine.Eu am terminat anul asta 12 clase, am fost pe profil "Tehnician mecatronist tehnica de calcul". Am facut economie si alte discipline tampite care sigur nu isi aveau rostul in profilul meu, si nu am facut ce trebuia sa fac cu adevarat (mecanica sau info de calitate, iar la info am facut numai office si html si alea vai de capul lor)Dintr-un an de zile am facut practica 5 saptamani.Din aceste 5 saptamani nu am facut practica nici o saptamana. Ciudat nu? Nu chiar, pentru ca in toate aceste 5 saptamani am jucat carti si plecau colegii pe afara sa fumeze iar profesorul...in treaba lui Nu mai zic de ora de fizica, in care venea profesoara si ne intreba "Chiar vreti sa incepem o lectie noua?" si va dati seama ce fel facea toata clasa, in nici un caz nu tipau ca vor sa invete scoala.Pe de o parte ii dau dreptate profesoarei care traia foarte bine din spaga de la corigente si pregatire si care nu era motivata in nici un fel de salariu.In clasa a 9a si a 10a m-a lasat pe vara la franceza pentru ca nu am vrut sa dau spaga Mai zi ceva...Mie mi se pare ca scoala in romania este o prostie curata.Am un var in italia care face numai 4 ore pe zi (profil tehnic) si toate cele 4 ore le sta la un computer si ii invata sa deseneze nu stiu ce pentru acel profil, apoi practica cat cuprinde.La noi in romania practica lipseste cu desavarsire, tocmai asta e si motivul pentru care nu se stie meserie si nu au angajatorii ce tineri sa ia la munca. Edited July 31, 2011 by magnificul Quote
wtflol Posted July 31, 2011 Report Posted July 31, 2011 In clasa a 9a si a 10a m-a lasat pe vara la franceza pentru ca nu am vrut sa dau spaga Mai zi ceva...Sa vezi cand te lasa la matematica si fizica din cauza asta. PS. Am facut 15 de ore de matematica intr-un semestru in rest profesoara era la cafele in fumuar. Quote