Jump to content
Sign in to follow this  
Nytro

Infractiuni informatice

Recommended Posts

Salut,

 

Ma uitam azi peste modificarile facute de catre "prietenii" de la PSD-ALDE si observ ceva interesant. 

Este vorba de "Art. 223 Condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive", alineatul 2.

 

Textul initial:

 

"Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea  prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică."

 

Textul modificat:

 

"Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, de terorism şi care vizează acte de terorism, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, ultraj, ultraj judiciar sau o altă infracțiune comisă cu violență si, cumulativ, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este absolut necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol concret pentru ordinea publică."

 

Aveti aici un DIFF:

 

LegeDiff.thumb.jpg.5946112eb057ed491721ccb09e03284b.jpg

 

Cum ma asteptam, se vede ca lipsesc urmatoarele lucruri:

- spalarea banilor

- evaziune fiscala

- infractiune de coruptie

 

Dar si "infractiune savarsita prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica".

 

Cu alte cuvinta, dupa parerea mea de persoana care nu se pricepe in domeniul legal, pentru acele infractiuni nu se va mai aplica arestarea preventiva. Am postat acest lucru pentru ca in cazul in care sunteti acuzati de "infractiuni savarsite prin sisteme informatice", sa aveti in vedere ca (daca va trece legea si probabil va trece), nu veti putea fi retinuti. 

 

Gasiti aici o colectie de modificari marca PSD: http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2017-12-14-22176865-0-transpunere-directiva-nevinovatie-13-dec.pdf

 

 

  • Like 2
  • Upvote 5

Share this post


Link to post
Share on other sites

Daca au fraudat alegerile  "prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica".

Safety net oricum, pana la o sentinta de arest preventiv ii cale lunga. Au destule metode si oameni de care se pot folosi.

Nu ajungi intr-o functie inalta daca esti curat, detin informatii cu care sa te santajeze.

Ce se mai certau acum cativa ani care institutii sa asculte telefoanele si care nu.

 

Zdrente orindare.

 

Edit: Nu merita sa te stresezi.

Edit2: Prea multe coincidente. Cum au bagat sistemul de monitorizare a prezentei la vot a si iesit PSD numarul unu, si la locale si la parlamentare. Al dracului ca nu gasesc cine a castigat licitatia pentru soft.

Edited by gaddafi
  • Like 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Asta cu arestatul preventiv pentru atacuri cibernetice sa zicem ca e asa si asa, dar faptul ca nu mai au voie procurorii sa se foloseasca de datele pe care le-au extras din calculatorul tau si pentru care nu au mandat, mi se pare super aiurea. Este pe de o parte o protejare a vietii private, dar pe de cealalta parte doar complica metodele existente. Pur si simplu mai dau baietii veseli inca 2-3 telefoane sa mai scoata un mandat si gata, proba se poate folosi.

 

Astia dau legi care se anuleaza unele pe altele, legi pe care doar ei le inteleg si legi ce iarta mai ceva ca Dumnezeu. 

  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites
23 hours ago, gaddafi said:

Prea multe coincidente. Cum au bagat sistemul de monitorizare a prezentei la vot a si iesit PSD numarul unu, si la locale si la parlamentare.

Cand am avut cele mai corecte alegeri din istorie dar nu ne convine rezultatul. Csf, ncsf.

  • Like 1
  • Upvote 1

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...