Jump to content

Leaderboard

Popular Content

Showing content with the highest reputation on 01/06/21 in all areas

  1. Comunitatea serviciilor de informații din SUA spune că Rusia este “probabil” în spatele recentelor atacuri cibernetice asupra a numeroase agenții guvernamentale și companii. Subliniază că a fost mai degrabă o tentativă de spionaj, nu o intenție de a provoca alte pagube. acum 9 ore Comunicatul comun emis de patru instituții americane, inclusiv FBI și NSA, reprezintă cea mai fermă reacție a autorităților cu privire la acest atac, chiar dacă și secretarul de stat Mike Pompeo a spus că implicarea Moscovei în acest caz este ”destul de clară”. De altfel, imediat după afirmația lui Pompeo, Donald Trump minimaliza importanța atacului și presupusul rol al Rusiei, spunând chiar că acesta ar fi fost coordonat de către China. După această breșă de securitate, experți din mai multe agenții guvernamentale s-au întâlnit zilnic, de două ori pe zi, pentru a studia modul în care au acționat hackerii. Totuși, nici până acum nu este clar cât de grav a fost atacul și ce cantitate de informații a fost extrasă. Ar putea dura ani până se va afla ce date au fost furate exact. Experții cred că este vorba despre importante secrete instituționale, inclusiv despre programe nucleare sau despre vaccinul anti-Covid. Surse alternative: CNN, Reuters, Washington Post Sursa: https://www.biziday.ro/comunitatea-serviciilor-de-informatii-din-sua-spune-ca-rusia-este-probabil-in-spatele-recentelor-atacuri-cibernetice-asupra-a-numeroase-agentii-guvernamentale-subliniaza-ca-a-fost-m/
    2 points
  2. chestia asta tipa grav a scam. ce value aduce ? nimic. la un whois totul e privat.
    2 points
  3. Vezi https://filelist.io/uploaderapp.php Da, se numesc torrente freeleech. Ca "Intern" esti moderator (voluntar) pe o anumita sectiune (forum, torrente, support), statutul nu iti afecteaza ratia. Daca te afecteaza asa mult download-ul la ratie, cumpara-ti VIP prin tonomatele din magazine si scapi de griji.
    1 point
  4. Da suna destul de scam. Plansa aia a avut success in 2005. Dupa parerea mea ce lipseste cel mai mult e o metoda de a viziona/folosi ce ai cumparat. Site-ul lor e doar "BUY NOW!! NOW BUY LAND BUY!" "why you should buy!" "How to buy". Dupa parerea mea pamantul ala nu are valoare. Daca ai vinde pamant in fortnite/skins in CS:GO alea au valoare pt ca jocul este jucat de milioane de oameni. Multa lume vede, trece pe acolo. Pe Earth2 nici sa vrei nu ai cum sa vezi ce apartine cui si cum arata.(mai prost ca maps) Presupun ca se pote face profit daca cumperi Statuia libertatii ieftin si dupa o vinzi imediat la alti fraieri. In rest nu imi pare a long term investment.
    1 point
×
×
  • Create New...