Jump to content

Leaderboard

Popular Content

Showing content with the highest reputation on 10/13/20 in all areas

  1. Salutare. Asta cu "salariul minim in IT" e relativă. Acum 3 ani m-am angajat în IT mai exact junior sysadmin linux(București), neavând nici cea mai mică treabă cu sistemul ăsta de operare, eram windows-ar convins. Angajatorul presta/prestează servicii de hosting și singurul lucru care l-a făcut să mă angajeze a fost că știam chestii de bază legate de domenii (name servere, registrar etc), pentru că în facultate prin 2009/2011 când mă plictiseam în cămin, m-am apucat sa-mi fac un site și atunci am învățat ceva basic de name servere, registrar, teme, plugin-uri, cât sa fac 3 pagini în 3 culori pe care să cânte o melodie. M-am angajat cu 2500lei/lună și pot spune că dupa 2 ani mi-am dublat salariul, ceea ce pentru mine este o mare realizare știind de la ce nivel am pornit jobul. Atâta timp cât iți place ceea ce faci, înveți mai ușor, prinzi mai repede si te auto educi. N-am făcut niciun curs de linux de niciun fel. Am învățat totul de la zero, în timpul programului și extra acasă, pentru că m-a prins din prima eu fiind și o fire perfecționistă căreia nu ii place sa dea chix. Colegii au avut un mare aport fiindcă au știut să-mi explice și să mă facă sa-mi placă să lucrez în linux. A mai sus cineva asta mai sus : nu cautați din prima salarii de mii euro, ci cautați un mediu care să vă permită să evoluați rapid și eficient, cu colectiv tânăr și pe aceeași lungime de unda cu voi/aceeași mentalitate. Fiți sinceri cu voi, realiști și evaluați-vă real cunoștințele. Înainte să te angajezi undeva, vezi dacă domeniul respectiv are viitor, dacă înveți în permanență lucruri noi, fiindcă rutina și același task-uri zilnice din care nu înveți nimic nou, ucide evoluția voastră profesională. În zilele noastre puteți afla multe informații despre o firmă dinainte să ajungeți la interviu. Am refuzat zeci de interviuri, după ce am citit părerile foștilor angajați, pentru ca în ziua de azi, timpul e foarte prețios. Nu vă angajați in IT sau în orice alt domeniu, doar că se câștigă bine, fără să existe plăcere/pasiune pentru lucrul ăla pentru că vă mințiți singuri și într-un final eșuați.
    3 points
  2. Salut, pai trebuie sa te decizi mai intai daca vrei sa mergi pe partea de "offensive" (e.g. penetration testing) sau "defensive" (e.g. security analyst). Dar orice ar fi trebuie sa stii cate putin din fiecare: Windows, Linux, programare, protocoale (e.g. HTTP, SMTP), networking (e.g. TCP/IP), criptografie, HTML/JavaScript, SQL si cate ceva despre vulnerabilitati si cum sunt exploatate. Dupa ce ai toata baza neceara, poti decide ce iti place mai mult tinand desigur cont de "piata" din Romania, ce ti-ar oferi cele mai multe oportunitati si cel mai important: ce ti-ar placea mai mult sa faci.
    3 points
  3. Salut, Pune printscreen cu task manager sau process explorer cu numele procesului si al anti cheatului. Mai este un thread in care un baiat mentioneaza numele anticheatului, care avea o componenta de kernel(driver) si care verifica ce procese incearca sa hookuiasca jocul respectiv. Asteptam detalii.
    2 points
  4. Sursa: https://docs.microsoft.com/en-us/previous-versions/office/office-365-api/api/version-2.0/photo-rest-operations Ia d-aci, iti poate face oricine in orice limbaj. Chiar si cURL. Set user photo Assign a photo to the signed-in user. The photo should be in binary. It replaces any existing photo for that user. You can use either PATCH or PUT for this operation in version 2.0. Required scope Use the following scope to set the photo of the signed-in user: user.readwrite PATCH https://outlook.office.com/api/v2.0/me/photo/$value PATCH https://outlook.office.com/api/v2.0/users('{user_id}')/photo/$value PUT https://outlook.office.com/api/v2.0/me/photo/$value PUT https://outlook.office.com/api/v2.0/users('{user_id}')/photo/$value Required scope Optional parameter Type Description Url parameters user_id string The user's email address. Sample request PATCH https://outlook.office.com/api/v2.0/me/photo/$value Content-Type: image/jpeg Include the binary data of the photo in the request body.
    1 point
  5. Salut si mersi frumos pentru raspuns. M-am hotarat sa incep cu ambele, in paralel: un curs pentru partea de defensive si unul pentru cea de pen testing cu Kali. Nu cred ca ar strica sa le cunosc pe ambele, mai ales ca inca nu sunt foarte hotarat.
    1 point
  6. Salut, teoretic poti face asta si din user-land, depinde de ce anume vrei sa il ascunzi. Dar cel mai probabil un anti-cheat adevarat are un kernel-mode driver si iti va trebui dupa cum zice si gigiRoman un kernel-mode driver care sa il ascunda, adica un rootkit. Sugestia mea ar fi sa nu folosesti cheat-uri, e mai simplu si mai "fun".
    1 point
  7. Sa vorbim pe fapte, nu pe vorbe :)))))
    1 point
  8. Voi ati fumat ceva? Nu am inteles nimic din ce vrea sa spuna :))))
    1 point
  9. Sau e bateria pe duca si indica prost.
    1 point
  10. Iarba sau pastile? Cum dai sa instalezi un apk fara sa il verifici? Da filmulet de proba? Telefonul e inca posedat de atacator?
    1 point
  11. Teoretic se poate, practic e foarte greu pentru un atacator sa iti instaleze o aplicatie random in telefon, mai ales daca sistemul de operare e destul de updated. Sigur nu ai instalat vreo aplicatia ciudata? Sau direct APK? Telefonul era rootat? Ar trebui sa ii dai un reset to factory si sa ii faci update pentru siguranta. Partea cu bateria e ciudata, doar nu a venit atacatorul la tine acasa sa bage teleofnul in priza
    1 point
  12. The hosting period for this file has now expired, only premium users can download it. Se poate un reupload pe alt site ?
    1 point
  13. Cand m-am angajat eu pe 1600 RON am cautat ceva si stiam bine mai multe limbaje de programare cu proiecte in portofoliu. Si mai stiam si lucruri de security, pe langa ceva networking, Linux si altele (mi-a placut sa invat citind carti, inca imi place asta). Am aplicat la vreo 80 de firme si am fost la vreo 10-15 interviuri. Nu a fost deloc usor, cum ma asteptam si ma asteptam si la mai mult din punct de vedere financiar din cauza unor povesti auzite, dar realitatea m-a lovit. Insa am prins intr-un loc foarte OK pe ceea ce imi placea (pe langa security) la acel moment: C/C++ (nu existau job-uri pe security atunci, sau nu stiam eu de ele). Ce vreau eu sa fac zicandu-va aceste lucruri e sa va aduc cu picioarele pe pamant. Ca va duceti la interviuri, cereti 2000 de EUR si rad aia de voi. Chiar daca ati invatat ceva prin facultate, nu e atat de util in practica cum v-ati astepta. Security nu se face in facultate, deci un maxim 10-15% utilitate in faptul ca aveti o diploma. Daca mergeti pe programare nu veti stii decat limbajul si maxim ati avea 2-3 proiectele care nu se compara cu proiectele Enterprise cu tone de framework-uri si module care se leaga intre ele. Altfel spus, pentru angajatori, fara experienta, valoarea nu este extrem de mare si de aceea nici nu pot da salarii foarte mari din prima. Veti creste treptat, mai rapid la inceput si mai greu ulterior, dar aveti nevoie de rabdare. Legat de salariu, ganditi-va asa: daca ati fi angajatori si ar veni o persoana ca voi la interviu ce salariu i-ati da? Cred ca mai important decat salariul de inceput sunt alte lucruri: sa te asiguri ca ai colegi OK si ca poti invata de la ei. Sa te asiguri ca e interesant ce face firma ca sa nu lucrezi cu scarba. Sa te asiguri ca proiectele sunt frumoase si ca lucrand la ele vei invata multe lucruri. Si sa va ganditi foarte bine cand alegeti domeniul: ai ales Java? Probabil o sa mergi pe Java toata viata (desi nu e tocmai obligatoriu, va fi destul de greu sa faceti pe viitor o schimbare, mai ales din punct de vedere financiar).
    1 point
  14. Aici vezi cand Facebook iti mai transfera niste date din computer: https://blog.mozilla.org/blog/2018/03/15/prepare-to-be-creeped-out/?utm_source=desktop-snippet&utm_medium=snippet&utm_campaign=DataSelfie&utm_term=8040&utm_content=REL&sample_rate=0.001&snippet_name=8040 Aici ai "siteuri de tip site builder" ce iti permit sa urci continut si iti dau si subdomeniu, bun pentru SEO incepatori. http://jigsy.com/ https://www.bravenet.com/ https://us.webnode.com/ https://www.doodlekit.com Aici mariti imaginea fara sa pierdeti calitatea (folositi dimensiunile nu procentajul) bunicel dar nu foarte bun. http://www.simpleimageresizer.com/ Aici vedeti serverul din spatele domeniului protejat cu CloudFlare (isi schimba des portul poate fi 80/81/82/83/...) http://www.crimeflare.org:82/cfs.html Aici gasiti subdomeniile unui domeniu si serverele aferente: https://pentest-tools.com/information-gathering/find-subdomains-of-domain Aici intrati cand va simtiti singuri si cautati o persoana/companie cu care sa discutati https://transparencytoolkit.org/tools/ Voi mai adauga pe parcurs aici link-uri.
    1 point
×
×
  • Create New...