Niciodata nu m-am indoit de prezenta Lui Dumnezeu.Nici nu as fi stiut cum! Oricum, relatia dintre om si Dumnezeu, ar trebui inteleasa in toata splendoarea ei. Am trecut prin aproape toate sistemele filosofice, sperand ca undeva il voi gasi pe Dumnezeu.Am fost pe rand umanist,existentialist,pesimist si intr-un final mi-am gasit oarecum linistea in nihilism. Am invatat, din pacate pe propria piele, ca cel mai prost mod de-ati petrece o viata este sa cauti un motiv sa fi fericit. Mereu mi-a fost frica de banal.Daca vrei sa ma jignesti spune-mi ca sunt banal.De aceea mereu o iau de la inceput,cu toate ca realizes ca ma invart intr-un Cerc pe care CINEVA il tot mareste sau micsoreaza(de fapt nici nu conteaza!). Am invatat ca trebuie sa cred doar in accidentul existentei mele;de aceea in zilele bune(destul de rare) nu fac decat sa visez,tot resemnat, la propria neexistenta. PS: sunt anul 2 la teologie