Jump to content
Paul4games

De ce sunt hackeri considerati niste criminali?

Recommended Posts

Posted (edited)

In ultimul timp am tot stat si m-am gandit la acest lucru, de ce sunt hackeri priviti ca niste zei prin ochii unui copil dar ca niste infractori prin ochii unui adult?m-am tot gandit de ce cineva care cauta cunoasterea,este entuziasmat si curios de cum merg lucrurile, incearca sa le inteleaga si vrea sa stie ce se afla dupa acel simplu prompt de login, de ce a aparat aceea eroare si cum poate fi exploatata si fixata,ce este in interiorul acelui site.Pentru a-si hrani foamea de cunostinta si nu pe cea de bani este considerat un criminal,un infractor de cei care nici nu inteleg ce face el si nici macar nu incearca sa inteleaga ceea ce reprezinta el.Cum este sa incerci sa patrunzi intr-un site o zi intreaga doar pentru a-ti depasi limitele si a putea spune: "Am reusit, am luat acces!", iar dupa aceea sa fi intitulat un criminal de cei care nici macar nu te cunosc ca sa stie ce fel de persoana esti, sa stie cat de destept esti si ce poti sa faci doar cu mintea ta?

Suntem priviti de societate ca niste infractori periculosi care ar trebui inchisi pentru ca suntem mai inteligenti decat majoritatea celor care nu ne inteleg, pentru ca suntem o amenintare directa la adresa diferitelor guverne si puteri deoarece informatia si inteligenta noastra ne permite sa facem ceea ce oricine ar putea face doar ca nu s-a straduit sa invete cum, pentru ca facem ce credem noi ca este bine si nu ceea ce vor ei sa credem, pentru ca suntem deosebiti de ceilalti si mai greu de manipulat si sclavit, pentru ca nu suntem intelesi de ceilalti si cei ca noi trebuie inlaturati si inchisi pentru simplul fapt ca am vrut sa stim mai mult, pentru ca ne-am straduit sa intelegem cum functioneaza roata si de ce se invarte, pentru ca am fost curiosi si am invatat ceea ce este interzis dar este ca un drog pentru noi, pentru asta trebuie sa fim inchisi? pentru ca detinem cunostiinte intersize prin legi date de cei care cred ca browserul esgte tot internetul, ca windowsul este calculatorul?

Eu am ajuns la concluzia ca urmatoarele lucruri ii determina pe oameni sa creada ca suntem niste criminali:

1.Mass-media manipuleaza de foarte mult timp oameni si este si cazul nostru. Oamenii au fost facuti sa creada prin stiri/ziare ca suntem niste infractori deoarece am "spart" un site, dar aproape tot timpul "uita" sa precizeze motivele noastre, "uita" sa spuna ca noi nu am stricat nimic,nu am facut nici o paguba,doar am vrut sa vedem ce este ascuns inauntru sia m facut un public disclousure fara sa afectam cu nimic sistemul!

2.Omenirea se teme de ceea ce nu cunoaste, nu exista foarta multa lume care vrea sa exploreze necunoscutul si sa il inteleaga,asa se intampla si cu noi,majoritatea populatiei nu vor sa ne inteleaga.

3.Oamenii nu fac diferenta dintre noi si cei care se ocupa cu fraudele(carderi) doarece nimeni nu incearca sa le explice diferenta....desigur poate mai facem si noi fraude pentru a castiga ceva bani/obiecte pentru ca nu toti stam in vile luxoase si avem doar haine de firma, un castig in plus nu strica nimanui,unii dintre noi nu vrem sa depindem de parinti care sunt la fel ca restul(nu ne inteleg chiar daca incerci sa le explici de n ori) sau poate vrem sa ne platim facultatea dar nu avem destui bani asa ca incercam sa si castigam ceva din tot ce am invatat dar NU intrecem limita, NU facem fraude de mii de dolari si NU ne lacomim.

4.Cum am spus la inceputul acestui topic in ochii unui copil suntem priviti ca niste zei deoarece el inca ami are aceea doarinta de cunoastere si vrea sa ajunga ca noi, cred ca majoritatea am inceput la varste destul de fragede si am invatat din placere si dorinta de cunoastere( sa nu neglijam bani, timpul trece,ne maturizam si apar si abni in joc si o sa mai facem diferite lucruri si pentru bani dar a ajuta pe cineva contr-cost mi se pare perfect normal daca nu iti este tovaras).Adulti deja si-au pierdut dorinta de cunoastere si au fost deja manipulati de mass-media, putin dintre ei mai vor sa ne inteleaga sis a fie ca noi, au aparut alte probleme care sa ii procupe de 100 ori mai mult decat sa fie ca noi(sa ai ce sa dai de mancare la copii,sa mergi la munca ca daca nu tu atunci cine?).

5.Asa numiti "script kiddies" care ne strica imaginea prin incercarea lor de a se face afirmati si a deveni celebri prin diferite metode, defaceuri fara motiv, distrugerea muncii altuia si multe alte lucruri.Noi incercam sa ii combatem si sa ii indepartam din jurul nostru dar continua sa vina ca mustele la rahat.

Voi ce credeti, de ce suntem considerati criminali si ce ar trebui sa facem sa ne inbunatatim imaginea?

Ps: Am citit un manifesto scris de un tip care avea nickul "The Mentor" si care m-a pus mult pe ganduri si m-a socat prin cat de multa dreptatea avea omul desi a scris acest manifest in 1986 cand nici nu eram nascut:

.:: Phrack Magazine ::.

LE:Nu stiu de ce dupa ce am dat submit s-a futut alinierea textului....

Edited by Paul4games
Posted

cred ca am mai citit 30000000 de posturi de genul astuia, ai avut macar interesul sa cauti? daca tot esti asa de curios sa descoperi? poate descopereai ca s-a mai discutat despre asta, sunt facute chiar si documentare video pe tema asta sau te-ai uitat macar ce face butonul EDIT de sub postul anterior, tot asa de curiozitate?

Posted

Nu merge nici cu EDIT sa formatezi textul si da am cautat documentare si chesti de genul dar majoritatea nu prea au legatura cu ce am scris eu aicimacar ai citit ce am scris" si dac anu ti-a placut poti tot timpul sa nu mai citesti si sa inchizi tabul cu acest topic.

Posted

Ca sa fii hacker iti trebuiesc cunostinte. Hacker se numeste cel care sparge siteuri, hacker se numeste cel care "imprumuta" bani din anumite conturi, hacker se numeste cel care crakuieste jocurile. Hacker = infractor pe internet. Poti fi hacker axseazate pe una din ramurile de mai sus, apucate de invatat si ai sa te lauzi si tu ca esti un mare haxor.

Posted

si ziceai "Suntem priviti de societate ca niste infractori periculosi care ar trebui inchisi pentru ca sunt mai destepti decat majoritatea celor care se tem de noi, "

eu ma refeream la al 2-lea post al tau in care te-ai scuzat...

eu am sa ma opresc cu postatul in acest topic pentru ca nu are rost

@Skiddie sinucide-te, sau macar treci pe CO2 ca altii au mai mare nevoie de O2

Posted

Aviz nu am citit tot ce ai scris acolo(mi-e lene sa citesc tot la ora asta :P )

Sunt mai multe motive pentru asta.

1. Media. Media a atribuit termenul de hacker persoanelor care fac frauda pe internet, persoanelor care fura identitati(conturi pe diferite retele sociale, conturi de mail , smd), care "sparg" site-ul.

2. Cei mentionati mai sus, dar si cei grey si white hat. Din punctul de vedere al unui necunoscator o persoana care obtine acces la un server/sistem/site si face publica treaba asta, fie ea si pentru a atrage atentia administratorului pentru a inchide o bresa in securitatea obiectivului respectiv, sunt catalogati tot hackeri.

Pentru prima ta intrebare, de ce copiii se uita la ei ca la niste zei si adulti ca la niste criminali.

Simplu, un copil e usor impresionabil. Orice pusti ar fi impresionat de o persoana care a "spart" site-ul nasa, sau al unui site pe care acel copil il viziteaza des. Dar din punct de vedere al unui adult te gandesti altfel. Acel "hacker" a stricat/facut de ras munca unui om, un om isi poate pierde slujba pentru ce acel hacker a facut, datele de pe acel site sunt confidentiale de ce anume ar trebuii un hacker sa aiba acces la ele? Asa gandeste un adult care nu are treaba cu un astfel de domeniu.

Mi-am cam pierdut restul ideiilor, daca mai imi vine ceva editez.

Posted (edited)

@Skiddie din cate vad tu nu ai nici o legatura cu topicul

@bogdan da nu mi-am dat seama pe moment si fraza aceea nu am scriso bine, aveam prea multe idei in cap si am incurcat ideeile.

@nedo da ai dreptate in legatura cu copii si adulti.

Edited by Paul4games
Posted (edited)

Acest manifesto este si in filmul "Hackers" din 1995.Cu Zero Cool si cacat pe bat...

Asta e o tema pe care o putem dezbate mult timp de acum incolo.Aici este vorba de niste valori umane,de acel ceva pe care nu il are toata lumea sau il are si nu stie ce sa faca cu el: creierul!

Ceea ce ei nu stiu sa faca,nu inteleg,nu au habar,reprezinta infractiune.

Suntem partea care nu a reusit sa fie manipulata,pentru ca multi dintre noi de pe aici suntem inca niste copii (ma refer la segmentul 14-18).Iar singurul mod prin care ne pot manipula este sa ne distruga psihic,sa faca ceea ce s-a intamplat si cu ei.

Mass-media are si ea locul ei in societatea noastra,dar sunt anumite lucruri care "nu pot fi spuse la tv".Pentru ca asta ar insemna ca maine,patronul acelei televiziuni sa nu se mai plimbe cu porche ci sa vanda rosii in piata.In Romania libertatea de exprimare nu exista asa cum ar trebui sa existe ea si cum a fost formulata intial ca drept al omului.

Libertatea de exprimare in Romania este privita ceva de genul iese un prost in strada striga muie Basescu si gata! si-a expirmat doleantele, vine un Garcea obosit,ii fute o amenda si aia e.

Lumea ne considera niste infractori pentru ca nu stiu despre noi nimic.Asa cum toate natiile de vietati din univers sunt considerate "extraterestrii".

Nu am vazut nicio campanie pornita care sa informeze lumea despre ceea ce suntem.

Si stiti de ce?Toti marii oamenii ai lumii ca nostradamus si altii au fost considerati retardati...De ce?Tocmai pentru ca nu erau prosti ca majoritatea,ca aveau o altfel de mentalitate.Asta este noua ordine mondiala: Retardatizarea in masa.

@skiddie: Tu de pe ce planeta esti fratele meu?Ai Google-ul tati la dispozitie.Cauta si documenteaza-te daca nu ai habar.In pula mea,altii din generatia ta cauta pe google si cum sa saruti o fata...

Noi sa muncim,sa ne chinuim,sclavi pe plantatie,ei bo$$i prin I-le Man.

Edited by skipper
Posted

@skipper,"Ceea ce ei nu stiu sa faca,nu inteleg,nu au habar,reprezinta infractiune." Am inteles, deci in viziunea ta toate firmele care au fost sparte si au depus plangeri sunt niste habarniste, iar toti hackerii care au facut acte de genul asta sunt geniile nerecunoscute.

Uite care e ideea: tu esti expert in usi si stii exact cum sa le descui, incui etc. pentru ca ai facut zeci de ani usi si stii exact cum sa le spargi, ca na, esti specialist in usi. Apoi, vine unul cu doua luni experienta in spart usi si sparge usa facuta de tine. Dupa voi expertul in usi e un imbecil, iar spargatorul e geniul?! Asta mi se pare aberant!!!!! In al doilea rand, la un nivel inalt se creeaza fel de fel de conferinte de securitate si se testeaza securitatea softurilor, dar totul este AUTORIZAT! Din cate stiu vulnerabilitatea in chrome s-a gasit de catre o companie, nu de un individ oarecare. In al treilea rand, vorbim despre mai multe niveluri de intelegere a securitatii. Gasirea unui XSS nu inseamna ca esti un expert in securitate si ca trebuie ca victima sa te onoreze. Atunci cand ai cunostintele de ASM, C,C++, sisteme de operare, etc. la degetul mic si gasesti intr-adevar o bresa de securitate, DACA nu ai deja un job (putin probabil), atunci sigur vei avea.

Posted

@Tromfil hai sa vorbim serios, nu exista foarte multe cazuri de astfel de oameni de care ai dat tu exemplu, cred ca majoritatea dintre noi iesim in lume( la o bere cu prieteni/un fotbal/un chef/etc..) .

Posted (edited)

Hackerii nu omoara ei doar le arata lumii cat de proasta e !

Ganditi-va in ce hal ar fi siteurile din zilele de azi daca nu ar fi existat hackeri

Edited by sandabot
Posted

Dac? vrei s? raportezi vulnerabilit??i o po?i face sub un pseudonim. Din moment ce are pe cine s? dea în judecat? nu mai e?ti hacker, asta ca s? merg pe gândirea ta.

Ab?ine-te s? cataloghezi ce ?tiu oamenii, mai ales dac? nu-i cuno?ti.

Posted
Ca sa fii hacker iti trebuiesc cunostinte. Hacker se numeste cel care sparge siteuri, hacker se numeste cel care "imprumuta" bani din anumite conturi, hacker se numeste cel care crakuieste jocurile. Hacker = infractor pe internet. Poti fi hacker axseazate pe una din ramurile de mai sus, apucate de invatat si ai sa te lauzi si tu ca esti un mare haxor.

Afirmatii de idiot PUNCT

Hacker - Wikipedia

Posted

C? tot e pe la offtopic:

Un hacker nu-?i pierde timpul comentând cuvântul hacker. Al?ii o fac pentru el ?i încearc? s? îi categoriseasc?. :)

Spor la discu?ie cu gândul la ce am scris în paragraful anterior.

Posted

Am inteles acum tromfil ce ai vrut sa spui, da este si asta o perspectiva dar mai sunt destui oamnei inteligenti care sunt jigniti si descurajati de cei inteligenta mai redusa prin acest fapt mutli au motive sa creada ca sunt ratati daca sunt aproape tot timpul criticati de alti care nu se vad pe ei, cum spunea cineva:"Ca sa iti dai seama ca esti prost ai nevoie de ceva inteligenta".

Posted (edited)

skipper, cred ca stiu mai multe despre diferentele dintre termenii de hacker decat iti imaginezi, dar ar fi absurd sa incep teoria definitiilor intr-o dezbatere fiindca pornesc de la ideea (si cred ca asa e normal) ca fiecare stie despre ce vorbeste si ca toti stim de la bun inceput ca cel care a facut topicul NU se referea la white hats. Probabil cand ai zis green te refereai la grey, acolo e discutabila situatia fiindca intr-o corporatie multinationala e vorba de imagine. Deci, e alegerea lor daca vor sa accepte un raport de genul asta de la un individ caruia nu i s-a dat nicio autorizatie sa faca ce a facut si de la care nu au garantia ca el nu a adus niciun prejudiciu (i.e. a marit problema sau nu). Asa ca, orice decizie ar lua nu mi se pare condamnabila deloc! Il da in judecata?! Foarte bine, din punct de vedere legal el NU a avut autorizatie sa faca ceea ce a facut.

@tromfil, un "hacker" e in primul rand un om, nu e ceva intangibil asa cum incerci tu sa faci imaginea, un "hacker" nu e un chuck norris. Un hacker poate dezbate asa ceva la fel de bine cum o dezbati tu, nu mai incercati sa umflati denumirile ca de acum se da in penibil. Asa cum X e specialist in securitate, asa e altul matematician, psiholog etc.

Edited by dranaxum
Posted

@root_prime pentru ca poate eu gresc si alti ma pot corecta si poate au o intelegere mai buna asupra acestui lucru

@TheWiner poti oricand sa inchizi tabul cu acest topic daca nu iti convine ceva si vrei doar sa faci un post in plus.

Posted

@dranaxum: N-are leg?tur? ce zici tu cu ce am spus eu. Absolut deloc. Eu tocmai invers militam. Dac? te bazezi doar pe faptul c? am zis ca hackerii nu discut? despre asta recite?te postul pentru c? eram ironic, de aia am ?i zis dac? tot e offtopic.

Vezi ce am scris în celelalte posturi de aici ?i vei în?elege. Ideea r?mâne la fel: dac? tot îi explici la un om c? majoritatea sunt mai retra?i... De fapt, ia vezi manifestele hackerilor postate pe diferite site-uri ?i vei în?elege de ce lumea marginalizeaz? ?i îi consider? pe to?i cum ziceam mai sus, mai exact cum ziceai tu c? am zis eu.

Cum ziceam, nici o leg?tur? cu ce ziceam eu.

Posted (edited)

din nou am sa repet aceleasi chestii banale, "hacker" nu inseamna UN SINGUR KKT PE BAT! nu mai aruncati termeni generali in stanga si n dreapta ca nu toate se mananca cu aceeasi lingurita.

am observat destui care par ca tocmai au venit de la malul cu cioate cu sapa in spate si scriu niste posturi pe forum de ti vine sa musti din tastatura.

hai sa ti spun 2a boabe sa intelegi de ce se foloseste termenul de "CRIMINAL",

ai 15spe ani si dai copy paste din notepad comenzi de nix ca sa arzi masina unui prost care nu si a facut update la zi, doar pentru simplul fapt ca vrei sa ai benece si boti pa mirc = Paguba

arzi cateva zeci de carduri ca sa ti cumperi domenii sa ti faci vhosturi COOL, lafel cu acelasi simplu scop ca sa te dai rotund in cercul tau de mircari = Paguba

pana aici paguba nu pare a fi atat de mare incat sa ti dovedesti statutul, dar cand treci de la acele simple "jucarii pentru copii" la vandut zecidemiidecarduri si conturi bancare pe un pachet de tigari sau mai rau, timp in care cei care le cumpara scot la maxim dupa ele si si cumpara masini si vile de pe spatele tau, atunci si tu esti sau ajungi la titlul de MIC CRIMINAL

multi din acesti pustani nici macar nu realizeaza ce fac defapt pana nu e PREA TARZIU

e si normal cand Romanul primeste x ani de puscarie doar pentru ca a furat o gaina de la vecinul, tu pentru ca faci pagube de cateva zecidemii $/E pe zi cam cum ai vrea sa fii numit? sa nu mi zici ca ti se pare cam aspru titlul de CRIMINAL?

asta e realitatea, multi nu si dau seama decat atunci cand ajung dupa gratii, si foarte putini au facut ceva din "joaca" lor prosteasca, sa nu mai vorbesc de bani pentru avocati si restul din aceeasi carte.

de ex pe vremea mea se vindeau db-urile de strawberry (e-commerce full info) la MB, chiar daca 50% din mircari le foloseau doar pentru servicii de shelluri, vps, dedicate sau domenii, nimeni nu poate cantari daunele facute de cealalta parte 50%... ATM/wire, direct banking, cloning shet, iar alea sunt lucruri destul de grave

pentru mine cel putin cuvantul CRIMINAL nu cantareste cat fapta in sine, cand tu arzi cate un milion in mai putin de o luna deja esti la acelasi nivel cu un TERORIST, dealer de arme sau doguri.

si obviously totul incepe de jos, de la o simpla "joaca".

Edited by SnaK3
Posted

Nici o problem?. S? zicem c? am mai auzit de tine de la cuno?tin?e comune ?i ?tiu c? te pricepi. Baft? la programare. :)

@restul: Termenul de criminal cibernetic este folosit corect. V? doresc golirea conturilor sau s? munci?i 5 ani la un site de genul twitter(sau pune?i voi un site mare) ?i dup? bazele voastre de date s? fie publicate pe internet. Dup? vom vedem cum gândi?i.

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.



×
×
  • Create New...